PNL a rãmas fãrã preşedinte şi viceprimar la Aninoasa

Maximilian Gânju

Mihăiţă Nistor (foto), PNL, a demisionat ieri din funcţia de viceprimar al localităţii Aninoasa, nemulţumit de decizia conducerii organizaţiei judeţene a PNL, de a-l nominaliza drept candidat la fotoliul de primar. Totodată, Nistor a renunţat şi la funcţia de preşedinte al PNL Aninoasa, în condiţiile în care pentru conducerea judeţeană de partid, susţine el, nu a contat deloc propunerea organizaţiei locale.

Nu se află nici măcar pe un loc eligibil de consilier

Viceprimarul din Aninoasa şi-a anunţat demisia din cele două funcţii de conducere în cadrul unei conferinţe de presă, după ce în urmă cu o zi, a avut o discuţie aprinsă cu conducerea judeţeană liberală. Mihăiţă Nistor este unul din cei mai vechi membri PNL în Aninoasa, el fiind în partid de 10 ani de zile, iar din 2004, ocupă o funcţie în administraţia locală. „Demisionez din funcţia de preşedinte al PNL Aninoasa şi din cea de viceprimar, deoarece consider că mi-am pierdut sprijinul politic. Negocierea listelor de candidaturi nu s-a făcut aşa cum mi-am dorit şi consider că nu are rost să-i mai încurc pe liberali”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, fostul preşedinte PNL Aninoasa. Nistor spune că a explicat întregii conduceri a organizaţiei judeţene de partid, inclusiv preşedintelui Mircea Moloţ, că de aproape 10 ani, el a muncit pentru partid şi că ar fi fost normal să se ţină cont şi de părerea lui. „Am discutat şi la nivel de organizaţie judeţeană şi văd că nu sunt sprijinit, mă retrag din funcţia de conducere, dar nu demisionez din PNL. Rămân simplu membru, pentru că eu nu sunt un traseist politic. Până la alegeri, mă voi gândi şi nu exclud o candidatură ca independent. Poate, cetăţenii din Aninoasa vor aprecia munca mea”, a mai spus Mihăiţă Nistor. Acesta, pe lângă faptul că nu a fost nominalizat drept candidat la funcţia de primar, nici măcar nu a fost trecut pe un loc eligibil de consilier local de către conducerea judeţeană de partid.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Noi liberalii din Aninoasa il vom sustine pe Nistor ,daca va candida independent ,Molot si-a batut joc de munca pe 10 ani ,unui om de valoare ,nu te mai votam Molot ,sa te voteze pdlisti cu care faci intelegeri in Valea Jiului, noi organizatia PNL Aninoasa vom vota cu Mircia Muntean ,care credem ca a ramas cu sufletul alaturi de liberali.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago