PNL Hunedoara, locul 17 după rezultatele alegerilor
Aşa cum era de aşteptat, liberalii se fac că plouă şi nu consideră că rezultatele de la alegerile din 5 iunie sunt proaste. Ba din contră, se pare că sunt excelente.
În urma rezultatelor alegerilor, organizaţia judeţeană Hunedoara a PNL s-a situat pe locul 17 printre filialele din ţară, astfel că ieri, la şedinţa conducerii lărgite a partidului, liderii hunedoreni nu au fost certaţi.
Dorin Gligor (foto), prim-vicepreşedintele PNL Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „analiza rezultatelor alegerilor locale o vom face în următoarele zile, la Deva. Dacă au fost greşeli în abordarea campaniei, de noi depinde să le rezolvăm. Depinde de noi să învăţăm din greşelile făcute. Eu cred că ne-am adaptat cam lent la trendul comportamentului politic. În plus, tărăboiul dintre administraţiile din Deva şi Hunedoara nu a fost o competiţie pozitivă şi a contribuit la acest rezultat”, a declarat Dorin Gligor.
Surse din PNL Hunedoara susţin că liderii liberali vor încerca să facă alianţe peste tot în judeţ, pentru a compensa posturile de primari pierdute în 5 iunie. (S.Popa)