PNL voteazã bugetul pe 2010
Nicolle Ebner
Bugetul României pe anul 2010, pe care şi l-a însuşit Guvernul Boc, este de fapt, dictat de FMI. În acesta, se regăsesc toate nerealizările economice ale guvernării Boc din anul 2009, în sensul că, măsurile anticriză care nu au fost luate la timp se răzbună, determinând o serie de constrângeri, pe care, în final, le suportă cei nevinovaţi. Remarca aparţine senatorului PNL de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu (foto), chestor al Senatului României.
Dan Radu Ruşanu afirmă că PNL va vota bugetul pentru anul 2010, pentru ca liberalii să nu fie acuzaţi că obstrucţionează activitatea guvernului, prin neadoptarea acestuia. „Anul trecut, când am demis Guvernul Boc, am fost acuzaţi că miniştrii nu au putut lucra două luni. Votăm bugetul pe 2010, ca toată responsabilitatea să revină celor care l-au propus şi fundamentat”, declară senatorul liberal. Potrivit lui Dan Radu Ruşanu, parlamentarii liberali vor susţine chiar o serie de amendamente de fond, cum ar fi majorarea punctului de pensie, promisiune electorală a PDL, făcută, în campanie de Traian Băsescu, şi: „vom propune creşterea sumelor alocate pentru investiţii, atât în infrastructură, cât şi în modernizarea sistemului sanitar şi de învăţământ. PNL propune şi susţine reducerea personalului bugetar pe criterii de competenţă”, a menţionat parlamentarul liberal.
Propunerea lui Ruşanu
Propunerea făcută de Dan Radu Ruşanu pentru atragerea de fonduri suplimentare la bugetul de stat este aceea de creştere a gradului de colectare a sumelor din accize la ţigări, alcool, produse petroliere, domeniu în care evaziunea fiscală, în ultimul an, a atins cote inimaginabile, în rândul protejaţilor politic.