PNRR, sursă de posibile investiții pentru comuna Vălișoara
Magdalena Șerban
Administrația publică din Vălișoara nu a vrut să rateze oportunitățile investiționale pe care PNRR le propune pentru dezvoltare, finanțările ce pot fi obținute pe urma accesării proiectelor depuse aducând posibilitatea materializării unor obiective de interes.
O nouă dinamică
Prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), autoritățile din Vălișoara au depus un proiect ce urmărește realizarea infrastructurii TIC- sisteme inteligente de management local, investiție în valoare de 1.104.486 de lei, ce include 2 stații de încărcare electrică ( 246.135 de lei) și montare de camere video pentru monitorizare (114.901 de lei) plus softuri pentru digitalizarea serviciilor pentru cetățeni, mai exact plata online a impozitelor prin intermediul unei aplicații, precum și depunerea de solicitări sau diverse sesizări, în regim online (659.912 de lei) și echipamentele IT necesare (83.538 de lei). Totodată, un alt obiectiv accesat în baza documentației care deja a fost transmisă ține de reabilitarea căminului cultural din localitatea Dealu Mare, demers estimat la 422.367 de lei. Un al treilea îl reprezintă reabilitarea Centrului Educaţional Cultural Vălişoara (173.279 de lei). „Vrem să dezvoltăm partea de siguranță a cetățenilor, prin acest sistem de supraveghere care cel mai probabil că se va dovedi nu doar util, ci va funcționa precum un avertisment pentru acele persoane certate cu legea. Este important ca oamenii să se știe protejați, atât cât se poate. Astfel, în cazul semnalării vreunui eveniment neplăcut și nedorit, avem banda-martor pe care putem să o arătăm organelor abilitate pentru demararea unei anchete. De asemenea, ținând cont de direcția în care lucrurile se îndreaptă în special începând din acest an, adică o reevaluare a mașinilor care circulă pe șoselele țării, viitorul aparținând celor nepoluante, am luat măsuri din timp, optând pentru două stații de încărcare electrică. Vor fi indispensabile pentru cei cu mașini de acest gen, în special în rândul persoanelor care ne tranzitează comuna, în primă fază. Deocamdată, localnicii dispun de autoturisme pe combustibil clasic, dar vremurile par a fi în schimbare. Ba mai mult, eligibilitatea prin axele de finanțare din anii ce urmează cred că va depinde foarte mult de un aspect ce va cântări major, și anume existența la nivel teritorial a unor asemenea puncte electrice de încărcare. Referitor la căminul cultural din Dealu Mare și Centrul Educațional Cultural din satul principal, au fost prevăzute pentru reabilitare, în ideea de a reduce costurile de întreținere, dar și de modernizare. Sperăm ca toate cele enumerate să fie finanțabile și să le punem în practică”, a arătat Camelia Bedea (foto), primărița din Vălișoara. Despre noile posibilități puse la bătaie de PNRR, edilul mai spune că se simte o oarecare reașezare investițională, trecându-se într-o fază administrativă care cere viziune pe termen mediu și lung. Cei cu preconcepții și autoimpuneri nu vor face față noilor valuri investiționale, condamnându-și comunitățile la stagnare.