Categories: Actualitate

Poate fi salvat de la dispariţie satul Jeledinţi?

Natalia Bumbac

Între 22 septembrie şi 2 octombrie se va desfăşura cea de-a VIII-a ediţie a „Zilelor Maghiare” din judeţul Hunedoara. Timp de 10 zile, în mai multe localităţi din judeţ, concomitent, vor avea loc acţiuni dedicate acestui eveniment. Organizatorii au inclus în program o gamă vastă de acţiuni, de la concerte live, târguri, expoziţii, programe literare şi culturale, până la activităţi sportive şi concursuri. Aşa încât, manifestarea să fie pe placul cât mai multor oameni, arată organizatorii.
În pericol, din cauza depopulării
Un punct special din agenda evenimentului îl constituie „Zilele satului Jeledinţi”. Mâine, 23 septembrie, în satul din comuna Mărtineşti va fi o reuniune la care se va discuta despre modul în care localitatea poate fi salvată de la dispariţie ca urmare a depopulării. La această întâlnire vor participa Székely Attila, preşedintele UDMR Jeledinţi, Adinel Botescu, primarul comunei Mărtineşti, preşedintele Consiliului Judeţean Vas (Ungaria), Marton Ferenc, preşedintele UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler, precum şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor statului şi ai cultelor religioase.
Potrivit lui Iuliu Winkler, satul Jeledinţi este una dintre cele mai vechi localităţi din judeţ. În 2020, ar urma să împlinească 700 de ani de la prima atestare documentară. Până atunci comunitatea maghiară îşi propune să realizeze mai multe proiecte de revitalizare a satului şi de salvare a unei comunităţi pe cale de dispariţie. Iuliu Winkler a mai arătat că în Jeledinţi locuieşte un număr aproape egal de români (104) şi de maghiari (102). Iar, printre proiectele care ar putea duce la revitalizarea localităţii se numără înfiinţarea unui muzeu, a unei grădiniţe maghiare, sau modernizarea infrastructurii rutiere. Un alt proiect important ar fi înfrăţirea localităţii Jeledinţi cu o localitate din Ungaria, unde proporţia de maghiari şi români din rândul populaţiei să fie tot aproximativ egală. Toate aceste lucruri urmează a fi puse în practică cu contribuţia atât a maghiarilor cât şi a românilor din Jeledinţi şi cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene.
Revenind la programul „Zilelor Maghiare”, acesta are în cuprins evenimente organizate în municipiile Deva, Hunedoara, Brad, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi în câteva localităţi rurale şi va debuta astăzi, la Deva, cu Campionatul de fotbal al Diasporei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago