După ce Sabrina Maneca-Voinea a depus contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în legătură cu rezultatul finalei de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, Ana Bărbosu a urmat același demers. Aceasta contestă, de asemenea, decizia arbitrilor care i-a afectat clasamentul și șansele de a câștiga medalia de bronz, scrie stiripesurse.ro.
Dificultate
Ana Maria Bărbosu a fost inițial clasată pe podium în finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, dar a fost retrogradată pe locul 4 după ce americanca Jordan Chiles a depus o contestație care i-a crescut punctajul și i-a adus bronzul.
În timp ce Sabrina Voinea contestă depunctarea cu o zecime pe motiv că ar fi ieșit din covor, Ana Bărbosu a apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a solicita reevaluarea notei sale de dificultate, care a fost stabilită la 5.800.
„Trebuie să știți că sunt două contestații în joc. Una este legată de nota de dificultate a Anei Maria Bărbosu, iar cealaltă se referă la situația cu călcâiul Sabrinei Voinea. Sunt încrezător că, cel puțin în cazul Sabrinei, lucrurile vor fi destul de clare.
Probatoriul este foarte bine întemeiat. Bazat pe filmări, pe fotografii, chestii care sunt greu de combătut. Da, vă pot confirma asta (n.r – că și Ana Bărbosu a depus contestație la TAS). Poate a fost mai discretă”, a dezvăluit Cristian Jura, președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, potrivit Golazo.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…