Adânciturile în asfalt sunt atât de mari şi de dese, încât sunt imposibil de ocolit din cauza spaţiului restrâns şi a traficului intens. Aşa se face că până să ajungă la mult râvnita autostradă dintre Deva şi Sibiu, conducătorii auto au de trecut printr-o întreagă aventură.
Este vizibil că podul respectiv necesită reparaţii serioase, iar în acest sens, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încheiat un contract de prestări servicii cu firma Selina, din Oradea. „Avem o echipă care repară în permanenţă gropile care apar la podul de peste Mureş. Chiar ieri (n. r. 13 ianuarie) au fost făcute reparaţii şi au fost acoperite gropile din asfalt, s-a lucrat până seara târziu. Când apare o groapă, o acoperim şi aşa vom proceda până când podul va intra în reparaţii capitale. Mai exact, în 1 martie vom începe lucrările de reabilitare a podului. Pe perioada lucrărilor se va circula pe un singur sens, urmând ca circulaţia de pe al doilea sens să fie deviată pe o altă rută. În prezent se caută soluţii la această problemă, care vor trebui aprobate şi de poliţia rutieră. Avem mai multe variante pentru devierea traficului de pe podul de peste Mureş, din zona localităţii Şoimuş. Circulaţia maşinilor ar putea să fie deviată ori pe podul de pe barajul de la Mintia, ori pe cel de la Ilia, urmează să vedem ce se va decide”, a afirmat Liviu Cozmei, director tehnic în cadrul firmei Selina, responsabil de proiectul de reabilitare al podului de la Şoimuş. (N. Bumbac)
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…