Actualitate

Podul din Brad trebuie reparat capital

Carmen Cosman

Primăria Brad speră să obţină fonduri de la Guvern, pentru a reface podul care leagă zona centrală a municipiului Brad de patru cartiere ale localităţii, aflat într-o avansată stare de degradare. Deocamdată, edilii vor să vadă care sunt costurile, pentru a putea solicita banii necesari.
O parte a podului de peste Crişul Alb, construit în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, riscă să se prăbuşească. Construcţia a fost afectată de trecerea timpului, după ce zeci de ani nu s-au mai făcut reparaţii capitale, iar dacă podul s-ar prăbuşi, locuitorii de pe malul drept al Crişului Alb riscă să rămână izolaţi.
„Noi am fost sesizaţi că a căzut o parte din balustrada podului, vechi de mai bine de 50 de ani, şi am solicitat o expertiză din partea specialiştilor, în urma căreia am primit anumite recomandări”, a declarat Florin Cazacu (foto), primarul municipiului Brad. Acum, se circulă cu limitări de viteză şi, alternativ, pe un singur sens de mers. Municipalitatea din Brad vrea acum să vadă cât costă lucrarea, prin efectuarea unei documentaţii tehnice, aşa încât să poată solicita sprijinul Executivului pentru construirea unui pod nou şi sigur.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura