Poetul Eugen Evu a fost condus pe ultimul drum
Ieri, cei care l-au cunoscut, l-au apreciat şi l-au iubit şi-au luat rămas bun de la poetul Eugen Evu. Un rămas bun pentru vecie, poetul fiind condus pe ultimul său drum pe acest pământ, la cimitirul Valea Seacă, din Hunedoara, urbea pe care a iubit-o cu patimă şi fidelitate până la trecerea sa în nefiinţă.
Împlinise, cu peste o lună în urmă, 73 de ani de viaţă. Peste şapte decenii de viaţă trăită intens, pentru poezie, pentru artă, pentru cultură. A fost unul din cei mai mari poeţi pe care i-a dat ţinuturile hunedorene. Dar a fost şi prozator, jurnalist, descoperitor, mentor şi susţinător al multor poeţi tineri, atât în perioada când a fost conducător de cenaclu literar, cât şi după. Toată viaţa lui a luptat pentru promovarea şi dezvoltarea activităţii culturale în oraşul siderurgiştilor. A publicat peste 25 de volume de versuri, eseuri, interviuri, reportaje, povestiri pentru copii, multe dintre acestea fiind premiate în ţară şi peste hotare. A fost fondator şi conducător de reviste literare.
Pentru tot ce a făcut Eugen Evu pentru Hunedoara şi pentru hunedoreni, a fost declarat, firesc, Cetăţean de Onoare al oraşului. Ar mai fi multe de spus despre poetul crescut la umbra furnalelor, de unde s-a înălţat, prin har şi muncă, pe culmile poeziei. Dar, acum suntem prea trişti, la gândul că el a plecat pentru totdeauna dintre noi.
Rămas bun, Eugene, Dumnezeu să te odihnească!
Dumnezeu sa il odihneasca in pace ! A trecut in nefiinta ? Nefiinta este un concept materialist dialectic. Crestinii spun ca a trecut la cele vesnice si cred in viata de apoi.