Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat ieri, la Sala de Lectură a instituţiei, un eveniment cultural dedicat poetului Nicolae Crepcia (foto dreapta), la împlinirea vârstei de 65 de ani, prilej cu care i-a fost înmânată biobibliografia intitulată Nicolae Crepcia – o viaţă sub semnul poeziei, dar şi o Diplomă de Excelenţă, în semn de apreciere pentru contribuţia remarcabilă la afirmarea literaturii hunedorene.
„În viaţa literară a judeţului, dar nu numai, poetul ocupă un loc aparte, cucerit prin talent, sensibilitate şi originalitatea mesajului liric din întreaga lui creaţie. «Poetul de la Brotuna», unde s-a născut la 16 februarie 1952, îşi află un binemeritat loc în pleiada de poeţi hunedoreni remarcabili: Dan Constantinescu, Iv Martinovici, Neculai Chirica, Eugen Evu, Ioan Evu, Radu Igna, Valeriu Bârgău, Mariana Pândaru, Paulina Popa, Aurelian Sârbu, Sânziana Batişte şi mulţi alţii. De-a lungul carierei sale, a primit numeroase premii, a fost menţionat în cronici literare elogioase semnate de nume prestigioase ale literaturii române. A fost şi este, însă, o prezenţă discretă, neostentativă în viaţa culturală, lăsând ca paginile de literatură pe care le scrie să vorbească de la sine. Toate cele peste 20 de volume semnate Nicolae Crepcia s-au bucurat de la bun început de o foarte bună primire atât din partea iubitorilor de poezie, cât şi din partea confraţilor într-ale poeziei şi din partea criticilor literari.
În textele pe care scriitori precum Gligor Haşa, Ladislau Daradici, Dumitru Hurubă, Miron ţic, Constantin Stancu şi nu doar ei le-au dedicat creaţiei poetice a lui Nicolae Crepcia se subliniază fără excepţie calităţile cu totul deosebite ale operei, originalitatea liricii poetului, sensibilitatea şi sinceritatea cu care acesta îşi exprimă trăirile în vers”, a precizat Sebastian Bara (foto stânga), managerul Bibliotecii Judeţene. Acesta i-a mulţumit lui Nicolae Crepcia pentru întreaga sa activitate şi l-a invitat să-şi continuie contribuţia la zestrea culturală hunedoreană prin alte noi creaţii.
https://www.facebook.com/bibliotecadeva/?fref=ts
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…