Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat lansarea celei mai recente plachete de versuri semnată de Dumitru Tâlvescu şi intitulată Alb.
„Dumitru Tâlvescu a scris volume ca Anul şi copiii lui (2009); Drumeţ între oglinzi, nuvelă (2009); Stăpân peste iluzii, poeme (2010); Gisella, roman (2011); Observator nedumerit, poeme (2012); Carul cu aur, roman (2013); Altfel, poeme (2014). De asemenea, în limba albaneză, în traducerea lui Baki Yimeri, i-a apărut volumul de poeme intitulat Vameş la porţile dorului (2014). Cât priveşte cartea nou lansată, a cărei postfaţă a fost semnată de poetul Eugen Evu, cuprinde poezii în care tema imaculării, a purităţii şi a idealului artistic revine recurent în versuri de o mare profunzime. După cum bine ştiu toţi cei care îl cunosc pe Dumitru Tâlvescu, acesta a lăsat în urmă o carieră dominată de cifre şi calcule contabile, de om de bancă, cum se spune, şi s-a dedicat condeiului, scrisului, pentru a ne oferi cărţi, versuri, gânduri şi confesiuni. Iar acum, acest volum ne vădeşte un poet modern, sensibil şi dăruit cu talent veritabil. Publicul prezent la lansarea acestui nou volum de versuri al autorului amintit a avut plăcuta surpriză să constate, încă o dată, că, în era Internetului, a computerelor, literatura adevărată poate să-şi facă loc şi reuşeşte să ajungă drept la inimile cititorilor, cei care aşteaptă noi creaţii literare de valoare. De aceea, autorul merită toate felicitările pentru această nouă invitaţie în universul fără sfârşit al poeziei. Îi dorim succes, pe mai departe”, a declarat Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…
View Comments
Felicitări Dumitru Tâlvescu!