Categories: Eveniment

Poliţist aflat în patrulă, a cerut ajutor la 112

 

Situaţie fără precedent în judeţul Hunedoara, unde un poliţist aflat în timpul serviciului a fost trimis să rezolve trei solicitări simultane venite prin Serviciul 122. Poliţistul şi-a sunat superiorii să-i anunţe de situaţie, dar ajutorul n-a venit. A ajuns să sune şi la 112, să anunţe că-i este imposibil să rezolve solicitările.
Incidentul a avut loc în municipiul Lupeni, iar când a intrat în tură, agentul de poliţie Iustinian Ivanciuc (foto) nu-şi imagina situaţia incredibilă prin care avea să treacă. Poliţistul de la Serviciul Ordine Publică al Poliţiei Lupeni a fost trimis în patrulare singur şi ar fi trebuit să vegheze la liniştea a circa 30 de mii de locuitori. La scurt timp au apărut şi problemele, o şcoală spartă de hoţi, dar şi două scandaluri, dintre care o posibilă tâlhărie. Agentul ar fi trebuit să ajungă aproape simultan la toate trei. ”Am fost trecut singur în planificare, la schimbul doi. Am cerut sprijinul colegilor de la Poliţia Locală, au venit şi  m-au transportat dânşii la trei solicitări. Am avut probabil o spargere, acum se fac cercetări şi am rămas să fac paza locului până la sosirea echipei de cercetare. L-am sunat pe şeful Biroului de Ordine Publică şi i-am spus că mai sunt două apeluri la care trebuie să mă duc. Unul dintre ele este un scandal în care sunt implicaţi minori şi ar fi vorba de un furt de telefon. Dânsul mi-a zis să plec de la locul faptei, să las paza să o facă directoarea grădiniţei. I-am spus că nu pot face aşa ceva, nu e legal. (…) Am raportat şi la IPJ Hunedoara, le-am spus ce se întâmplă şi mi-au replicat că se dau telefoane”, a declarat Iustinian Ivanciuc. Cum sprijinul nu mai venea, agentul a sunat la 112  pentru a le explica operatorilor că nu are cum să ajungă la urgenţe. A vrut să se asigure că nu i se va imputa faptul că nu a răspuns la solicitările venite prin Sistemul Unic de Urgenţă 112.
”I-am spus operatorului de la 112 că nu mă pot prezenta la solicitări, că eu sunt singur, că am tot dat telefoane şi se tot amână. (…) Dacă am văzut că nimeni nu face nimic şi sunt pus de şeful de birou să comit ilegalităţi, să-mi încalc statutul poliţistului, am considerat că trebuie să apelez şi la presă, poate aşa se face ceva”, a mai declarat Ivanciuc.
Referitor la situaţia din Lupeni, IPJ Hunedoara a transmis punctul de vedere, printr-un comunicat de presă, în care arată că la toate trei intervenţiile, agentul de poliţie Iustinian Ivanciuc n-a fost singur, ci însoţit de un poliţist local, în baza protocolului de colaborare încheiat la nivel local între cele două instituţii. De asemenea, IPJ a subliniat faptul că stabilirea numărului de echipaje de intervenţie în teren este un proces dinamic, ce se raportează la necesităţile către comanda unităţii, a unor măsuri de suplimentare a echipajelor de intervenţie, în funcţie de situaţia operativă.
Cu privire la modul de intervenţie şi respectarea procedurilor în vigoare în cazul menţionat, conducerea I.P.J. Hunedoara a dispus verificări interne, în funcţie de cele constatate, urmând a fi luate măsuri corespunzătoare, se arată în comunicatul Poliţei Judeţene. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago