Un scandal izbucnit în cartierul Saşa, din municipiul Petroşani, a dus la mobilizarea trupelor speciale ale poliţiei, după ce un poliţist avea să fie atacat cu o furcă şi lovit de către cel care pornise un scandal în familie. Fiica acestuia a cerut ajutor poliţiştilor.
„Organele de poliţie din municipiul Petroşani au fost sesizate prin serviciul 112 cu privire la faptul că are loc un scandal în familie, iar patrula s-a deplasat în cartierul Saşa din Petroşani. În timp ce lucrătorii de poliţie întreprindeau acţiuni specifice pentru aplanarea conflictului care genera scandalul, inculpatul a lovit agentul de poliţie cu pumnul în zona capului, după care ia fugit profitând de faptul că în zonă s-au adunat mai multe persoane”, se arată în actul de sesizare. Atacatorul, Ion Şerban, a fost condamnat în trecut inclusiv pentru tentativă de omor şi a fost prins de către poliţiştii din Ungaria. Trimis în judecată pentru ultraj, recidivistul a fost condamnat zilele trecute de către Judecătoria Petroşani la pedeapsa de 9 luni închisoare şi 2400 lei amendă penală, sentinţă care nu este însă definitivă. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…