Actualitate

Poliţist din Petroşani – trimis în judecată pentru fals intelectual şi cercetare abuzivă

Angajatul Poliției Petroșani a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pen­tru comiterea infracțiunilor de fals inte­lec­tual, în formă continuată (trei acte ma­teriale), și cercetare abuzivă, în for­mă continuată (trei acte mate­riale). Po­trivit anchetatorilor, polițis­tul a co­mis infracțiunile în anul 2021, în ca­li­tate de agent șef adjunct de poliție în cadrul Poliției Municipiului Petroșani – Biroul de Investigații Cri­minale și or­gan de cercetare penală al poliției judiciare.
A fabricat
dosare penale
Două victime a făcut polițistul sem­nând în locul suspecților că au luat la cunoștință că sunt suspecte de furt și că nu solicită un avocat care să le apere. Apoi, cu dosarele s-a dus la pro­curorul de la Petroșani și l-a indus în eroare. ”Inculpatul a mai declarat că, întrucât persoanele refuzau să se prezinte la sediul Poliției Municipiului Petroșani, a procedat la întocmirea unor declarații de suspect „oarecum tipizate” cu privire la starea de fapt, în sensul că se menționau aspecte pri­vind obiectul cauzei, plângerea for­mulată de Electrica, iar când se ajun­gea la datele de stare civilă ale sus­pec­tului, acestea erau menționate de mână la fața locului, după care per­soanele menționau olograf „aceasta este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez” și semnau declarația. In­culpatul a precizat că nu-și amintește efectiv cum a procedat în ceea ce pri­vește semnarea înscrisurilor oficiale din dosarele penale, susținând că „exis­tă și posibilitatea ca, în momentul de­plasării la fața locului, să fie o altă persoană în momentul respectiv, con­cubin, fiu, părinte etc., care să confir­me că la adresele în cauză locuiesc persoanele respective, dar acestea nu se află la domiciliu, fiind plecate în străinătate, și să-mi solicite să le în­mânez documentele pentru semnare, motivând că nu știu când vor reveni la domiciliu persoanele în cauză și că oricum nu se vor prezenta la poliție „pentru prostii din astea”, se mai arată în dosar. Polițistul, în prezent pen­sio­nar, a fost trimis în judecată de către ins­tanța de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Petroșani. (M. Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura