Poliţist la serviciu, tatã acasã pentru copiii abandonaţi
Un poliţist hunedorean este tată pentru copiii pe care părinţii lor naturali nu i-au vrut. Alături de soţia lui a înfiat doi prunci, imediat după ce au venit pe lume şi pe care mamele i-au abandonat la Maternitate. Poliţistul are şi un fiu natural, însă pe toţi îi iubeşte la fel de mult şi spune că ei „sunt adevărate comori de la Dumnezeu”.
Îi iubesc pe toţi la fel
Comisarul Florin Bolosin în vârstă de 41 de ani lucrează de circa 20 de ani în cadrul Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, iar povestea sa şi a soţiei sale, mărinimia celor doi nu ar fi fost ştiută decât de apropiaţi. „Secretul” familiei Bolosin s-a aflat abia după ce poliţistul a vrut să înfieze un bebeluş aruncat la un container de gunoi de mamă, imediat după ce l-a născut. Femeia nu voia să-şi piardă iubitul pentru că avea un copil cu altcineva şi a vrut cu orice chip să scape de nou născut. Florin a făcut toate demersurile pentru ca micuţul să ajungă la el în familie, iar asistenţii de la Direcţia Pentru Protecţia Copilului Hunedoara i l-ar fi dat imediat pe băieţel, dar mama s-a opus din spatele gratiilor. Nici acum, la un an de zile de la incident, poliţistul nu şi-a luat gândul de la copilul a cărui soartă era să fie pecetluită de mama naturală, dacă un gunoier nu-l descoperea la timp. Aşa s-a aflat că Florin şi soţia lui au împreună trei copii: Ana Maria (11 ani), Tudor (8 ani) şi Iosif (4 ani). Ana şi Tudor au fost înfiaţi, fetiţa dintr-un centru de plasament, când avea un an şi şapte luni, după ce mama naturală a lăsat-o în maternitate. La fel s-a petrecut şi cu Tudor. Cei doi ştiu că sunt adoptaţi, însă între ei şi copilul natural al familiei Bolosin nu este nici o diferenţă, toţi sunt iubiţi la fel de mult. „Trebuie să treci prin experienţa asta ca să înţelegi ce înseamnă să adopţi un copil. Azi nu pot să mai concep viaţa fără Ana-Maria, Tudor şi Iosif. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi şi dragostea de părinte ţine de sufletul omului şi nu are nimic cu genetica”, spune Florin Bolosin.
Primul la donaţii şi campanii de ajutorare
Poliţistul este primul să ajute când aude de suferinţa copiilor şi a iniţiat alături de colegii lui numeroase campanii de ajutorare a micuţilor aflaţi în case de copii. Tot din donaţiile colegilor, în numele lor, ajută mai multe familii necăjite cu mulţi copii din Deva. Recent a venit şi în Petroşani, să ajute tot împreună cu colegii lui, un alt copil, un geniu al pianului, rămas orfan după ce mama lui a fost omorâtă pe o trecere de pietoni de un şofer prea grăbit. A vrut să-l cunoască şi să-l încurajeze pe micuţ. „Mergem periodic pe la centrele de plasament, este adevărat că în numele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, dar el este cel mai implicat în asemenea acţiuni. Îşi pune şi din salariu bani pentru copiii săraci. Avem o familie monoparentală, o mamă are şase copii pe care-i întreţine şi mergem periodic să-i ajutăm. Ca exemplu şi-a dat jumătate din salariu la o fetiţă de nouă ani bolnavă de cancer, este o persoană deosebită şi gata în orice clipă să-i ajute pe cei care au nevoie de sprijin”, declară subcomisarul Bogdan Niţu, colegul lui Florin Bolosin, împreună cu care derulează mai toate campaniile umanitare ale poliţiştilor hunedoreni.
La finele anului trecut, după ce s-a aflat povestea familiei Bolosin, poliţistul împreună cu soţia lui au primit recunoaşterea hunedorenilor fiind premiaţi simbolic în piaţa publică din Deva de reprezentanţii societăţii civile.