Poliţist rănit grav într-un accident rutier
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier extrem de grav care a avut loc in această dimineaţă, la ora 08,30. Printre răniti se află doi poliţişti, aflaţi în timpul serviciului. Accidentul a avut loc pe DN 66 pe raza satului Merişor, comuna Băniţa.
Potrivit comunicatului transmis de purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, o femeie în vârstă de 39 de ani, din judeţul Caraş-Severin, în timp ce conducea autoturismul pe DN66, din direcţia Haţeg – Petroşani, pe raza localităţii Merişor a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o autospecială de poliţie, care circula regulamentar din sensul opus. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a agentului de poliţie aflat la volan şi rănirea uşoară a conducătoarei auto, precum şi a altui agent de poliţie şi a unui rezervist M.A.I., aflaţi în autospecială de poliţie. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Maximilian Gânju)
Printre raniti nu e si militianul. Goga de la Politia Deva? Ooo ce pacat. Mai scapa lumea de un gunoi si un criminal.