Categories: Ultima Ora

Poliţiştii hunedoreni au primit biciclete electrice

Pentru că anul 2012, este declarat Anul Mobilităţii, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A.) – regiunea Hunedoara sprijină activitatea poliţiştilor hunedoreni prin echiparea acestora cu trei biciclete electrice E-bike. Acestea au fost donate I.P.A. – regiunea Hunedoara de către EUROSPORT DHS S.A. în cadrul proiectului pilot „Parteneriat pentru mobilitate” şi vor fi puse la dispoziţia poliţiştilor IPJ Hunedoara.

Aceste biciclete electrice pot atinge viteza de 25 km/h, au o autonomie de 50 km, sunt propulsate de acumulatori electrici şi reprezintă o alternativă verde la autoturismele de serviciu, consumatoare de combustibil poluant.

Obiectivul utilizării lor în activitatea poliţiştilor este acela de creşte mobilitatea, de a economisi combustibil şi de a polua mai puţin. Poliţiştii neoperativi pot folosi bicicletele electrice în deplasările de rutină în interes de serviciu, pe raza municipiului Deva, pentru a transporta corespondenţa sau a înmâna citaţii procedurale unor persoane din localitate, pentru a realiza deplasări curente în interiorul inspectoratului sau între sediul IPJ şi acela al Poliţiei Municipiului Deva.

Poliţiştii hunedoreni adoptă această alternativă prietenoasă cu mediul (eco-friendly), cu scopul de a promova  modelul european de transport  ecologic în municipiul Deva, fiind ei înşişi un exemplu pentru comunitate. Dacă proiectul se dovedeşte eficient, el va fi extins şi în alte municipii din judeţ.

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

2 ore ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

o zi ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

3 zile ago