Poliţiştii învaţă limba romilor
Maximilian Gânju
Poliţiştii din Petroşani, dar nu numai, s-au pus pe învăţat limba romilor, iar la finalul cursului vor primi o diplomă emisă de Ministerul Educaţiei, care le certifică abilităţile de comunicare în limba străină.
La cursurile care sunt în plină desfăşurare s-au înscris câteva zeci de oameni ai legii, din structurile operative, care speră că, în acest fel, se vor înţelege mai uşor cu membrii comunităţilor de romi şi-i vor putea ajuta în diferite probleme sau pentru a-i sfătui cum să se ţină la distanţă de infracţiuni. Proiectul este derulat de Inspectoratul de Poliţie, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, iar cursurile au loc de două ori pe săptămână. Atât cursanţii, cât şi profesorul de limba romani, s-au oferit voluntari pentru a participa la acest curs, în urma căruia speră să creeze punţi de comunicare între poliţie şi comunităţile de romi. Pe lângă noţiuni generale de lexic, poliţiştii vor învăţa formule specifice activităţii pe care o desfăşoară, dar vor avea ocazia să cunoască şi elemente de istorie, cultură, civilizaţie, tradiţii şi obiceiuri ale diferitelor comunităţi de romi.