Categories: Eveniment

Poliţiştii locali din Deva au controlat zonele de protecţie a căilor ferate

Loredana Goangă

Ieri, poliţiştii locali de la Compartimentul Protecţia Mediului, din cadrul Serviciului Public de Poliţie Locală Deva, au luat la controlat zonele de protecţie de pe lângă căile ferate de pe rutele Deva – Simeria şi Deva – Mintia, pentru a vedea care este situaţia din punct de vedere al mediului.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în zona de siguranţă a căii ferate, atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă sunt aruncate gunoaie, deşeuri, iar zona este plină de vegetaţie. Datorită faptului că în zona de protecţie a infrastructurii feroviare se interzice depozitarea necorespunzătoare de materiale, substanţe sau deşeuri care contravin normelor de protecţie a mediului, sau care ar putea provoca degradarea infrastructurii feroviare, a zonei de protecţie a acesteia, dar şi a condiţiilor de desfăşurare normală a traficului feroviar, am trimis o notificare către Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Căi Ferate Timişoara. Prin aceasta, i-am somat ca în termen de 30 de zile să remedieze situaţia, în caz contrar fiind sancţionaţi cu o amendă contravenţională cuprinsă între 25.000 de lei şi 50.000 de lei”, a declarat Gabriela Voronca, purtătorul de cuvânt al Serviciului Public de Poliţie Locală Deva.
Potrivit aceleiaşi surse, acţiunea se află la început, iar în perioada imediat următoare se vor efectua verificări şi la alte sectoare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago