Categories: Actualitate

Poliţiştii ne atrag, din nou, atenţia, şi bine fac. Obiectele de valoare nu se lasă la vedere în maşină!

Oana Mihnea

La nivel naţional, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, s-a desfăşurat a noua ediţie a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii“. În judeţul Hunedoara, poliţiştii au iniţiat diferite activităţi, împărţite pe paliere de interes instituţional. Ieri, scopul acţiunii a fost acela de prevenire a furturilor din autoturisme.
Neatenţia poate costa mult
În parcarea hipermarketului Auchan, s-a desfăşurat o campanie stradală de conştientizare a populaţiei, cu rolul de a atrage atenţia cetăţenilor asupra faptului că nu este indicat să lase bunuri de valoare în maşină, deoarece reprezintă o ţintă pentru infractori. În acest sens, cei care au intrat în magazin şi au uitat lucruri scumpe în maşină, la vedere, au fost chemaţi de urgenţă în parcare. Aici, au fost aşteptaţi de poliţişti, pentru a le atrage atenţia asupra faptului că se pot trezi oricând cu maşinile distruse din cauza a ceea ce se află în interior.
„Sfătuim toţi cetăţenii să fie atenţi ce lasă în maşină, chiar dacă durează doar cinci minute până la întoarcere. Toate obiectele de valoare trebuie aşezate fie în portbagaj, fie undeva sub scaune, iar geamurile neapărat închise. Un laptop, un sistem GPS, o geantă, o borsetă, dar mai ales portofelul sunt tentante pentru infractori. Din această cauză, pagubele suferite pot fi foarte mari. Am demarat acţiunea cu scopul de a informa cetăţenii cu privire la riscurile la care se expun din simplă neglijenţă şi de a preveni infracţiunile de furt din autoturisme“, a declarat Andrea Fieraru, inspector principal de poliţie la Compartimentul de Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Hunedoara.
Cei care s-au prezentat la autoturism, în urma apelului făcut de către poliţişti, au fost surprinşi  de  prezenţa acestora lângă maşinile lor. Dar, surprinderea cea mai mare a fost a unui bărbat care a uitat în maşină, pe scaunul din faţă, o servietă cu bani. După avertismentul primit, bărbatul a decis să o mute în portbagaj şi a afirmat că va fi mai atent data viitoare şi nu va mai lăsa nimic la vedere în interiorul maşinii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

21 de ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

21 de ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

21 de ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

21 de ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

21 de ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

21 de ore ago