Categories: Eveniment

Poliţistul Huţănaşu, condamnare cu suspendare

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au pronunţat sentinţa în cazul poliţistului Ion Laurenţiu Huţănaşu, judecat pentru trafic de influenţă. „În urma deliberărilor, instanţa l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de şase luni închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi civile şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani, la care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate.

Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, împotriva ei se poate formula apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Totodată, magistraţii au dispus confiscarea de la poliţist a sumei de 1.000 lei şi l-au obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în valoare de 700 lei. În minuta instanţei se mai arată că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi revocată, ceea ce ar putea duce la executarea pedepsei în închisoare. Reamintim că poliţistul Ion Laurenţiu Huţănaşu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că l-a susţinut pe Valentin Banciu, fost angajat la RAR Hunedoara, în afaceri ilegale făcute într-un service auto. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SALINOTERAPIA, acum la SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GEOAGIU

Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

22 de ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

22 de ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

22 de ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

22 de ore ago