Categories: ActualitateFlash

Poliţistul Sucilă a fost lăsat în libertate

Cristina Ghenea

După mai bine de şase luni petrecute în arest, poliţistul  Adrian Sucilă (foto), implicat în scandalul sexual din Valea Jiului,  a fost lăsat în libertate. Decizia magistraţilor este definitivă şi irevocabilă.

Acuzat de act sexual cu un minor şi corupere sexuală, Sucilă s-a aflat, ieri, din nou, în faţa instanţei, de această dată, la Tribunalul Hunedoara. Aici s-a judecat recursul declarat de procurori împotriva hotărârii Judecătoriei Petroşani, prin care a fost decisă punerea în libertate a fostului poliţist. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului, Ildiko Glăman, „instanţa a respins recursul Parchetului, astfel că a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Petroşani, prin care cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului a fost admisă“.
Adrian Sucilă a fost arestat în data de 4 iulie 2012 şi este judecat pentru corupere sexuală şi act sexual cu un minor în acelaşi dosar în care mai este judecată – în libertate – şi fiica fostului viceprimar din Vulcan, Mihaela Stoica, în vârstă de 19 ani. Acesta şi-a motivat, ieri, dorinţa de a fi judecat în libertate, susţinând că „nu este corect ca unul dintre inculpaţi să stea acasă, cu familia, iar celălalt să stea în arest, de vreme ce amândoi sunt acuzaţi că au comis aceleaşi fapte“. „Consider că am fost ţinut încarcerat până acum, doar pentru că am lucrat în Poliţie. Şi dacă am fost poliţist, ce ar trebui să fac? Să-mi iau viaţa?“, a mai declarat Sucilă în faţa magistraţilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago