Categories: EvenimentFlash

Poliţistul traficant de migranţi, în faţa magistraţilor

Andreea Lazăr

Noi audieri în dosarul traficanţilor de migranţi. Cele patru persoane, printre care şi un agent de poliţie din municipiul Hunedoara, au fost prezentaţi, ieri, magistraţilor, pentru continuarea audierilor. Aceştia sunt acuzaţi de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Ajutaţi de un poliţist

Potrivit rechizitoriului, trei dintre inculpaţi se ocupau cu racolarea migranţilor, în timp ce poliţistul hunedorean, fost angajat al Punctului de Frontieră Săcuieni, era cel care facilita trecerea graniţei. „Inculpaţii Cristian-Călin Oprea, Ilie Dan Mihaiu şi Marian Robert Năstase au racolat, îndrumat şi găzduit patru cetăţeni din Republica Dominicană, în schimbul sumei de 1.500 de euro de persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României. Activitatea infracţională a fost sprijinită de către Remus Mihuţiu, agent la Poliţia municipiului Hunedoara şi fost agent la Punctul de Frontieră Săcuieni. Acesta a pretins suma de 5.000 euro, pentru a interveni în zona de frontieră şi a efectuat demersuri în vederea organizării deplasării migranţilor peste graniţă”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Inculpatul Ilie Mihaiu, audiat ieri de magistraţi, a povestit că a fost contactat telefonic de un bărbat, care l-a convins să-l ajute să transporte migranţii, din Alba Iulia până la Vama Nădlac, unde trebuia să le indice acestora locul prin care pot trece frontiera pe jos. Deşi a respectat toate indicaţiile primite la telefon, inculpatul nu a ajuns decât până la Lipova, acolo fiind oprit, împreună cu migranţii, şi reţinuţi de ofiţerii DIICOT.

O nouă amânare

O nouă înfăţişare în dosarul migranţilor va avea loc în 15 februarie, când vor fi audiaţi patru martori. În prezent, cei patru inculpaţi se află în Penitenciarul Aiud. Cristian Oprea şi poliţistul hunedorean Remus Mihuţiu au depus cereri pentru eliberare sub control judiciar, răspunsurile urmând să le primească în penitenciar.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago