Actualitate

Pompierii au evitat un dezastru în Colonia Petroşani

Maximilian Gânju

Pompierii militari din Petroşani au reuşit să evite un adevărat dezastru, în Colonia Petroşani, după ce acoperişul unei locuinţe a luat foc. Incendiul ar fi pornit de la o improvizaţie la instalaţia electrică.
Pompierii militari au fost alertaţi de locuitorii cartierului care au văzut flăcările care cuprinseseră acoperişul unei locuinţe şi se extindea cu repeziciune şi la anexele acesteia, precum şi la un bar care funcţiona în clădire. Salvatorii se aşteptau la ce este mai rău, dat fiind faptul că în Colonie, locuinţele sunt lipite una de alta şi şi-au mobilizat mai multe echipe de intervenţie. O suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi de acoperiş a fost afectată de foc, însă interiorul celor două clădiri a scăpat datorită intervenţiei prompte.
”Am intervenit cu trei autospeciale de stingere şi una SMURD. Într-un timp scurt, circa 15 minute, am reuşit să localizăm incendiul, pentru că exista riscul să se extindă cu repeziciune şi la clădirile din apropiere. Focul a afectat acoperişul construcţiei, dar s-a reuşit lichidarea incendiului înainte ca şi interiorul casei să fie afectat şi astfel s-au limitat pagubele care, altfel, erau foarte mari”, a declarat Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani. Cauza incendiului ar fi un scurtcircuit electric provocat de o improvizaţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura