Categories: ActualitateFlash

Pompierii duc apa cu cisterna pentru populaţie

Loredana Goangă

Temperaturile extreme din ultima vreme şi lipsa precipitaţiilor au condus la scăderea pânzei freatice din sol, aşa că în mai multe localităţi, îndeosebi din mediul rural, oamenii au rămas fără apă în fântâni. La solicitarea autorităţilor locale, pentru a veni în sprijinul oamenilor, pompierii au dus cu cisterna şi au distribuit apă potabilă şi menajeră în mai multe localităţi din judeţ.
Ieri, pompierii Detaşamentului din Deva au executat un transport de apă potabilă pe strada Aurel Vlaicu din municipiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, căpitanul Anemona Doda, în ultimele zile, au fost transportate în mai multe localităţi din judeţ aproximativ 50 tone de apă, dintre care 30 tone au fost de apă potabilă, iar 18 tone, de apă menajeră. Localităţile care au avut nevoie de ajutor sunt Bejan, Boholt, Chişcădaga, Crişcior şi Baia de Criş.
Apa potabilă se transportă cu o cisternă de 6.000 de litri şi se distribuie numai în recipiente de sticlă, plastic sau metal, fiind testată de specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică, iar apa menajeră se aduce în cisterne de 9.000 de litri. Aceleaşi surse au precizat că în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, numărul transporturilor este de cinci ori mai mic. Distribuirea apei se face doar la cererea persoanelor fizice şi pentru buna funcţionare a instituţiilor publice, iar pentru eficientizarea transporturilor, I.S.U. Hunedoara recomandă oamenilor să se adreseze primăriilor, pe raza cărora au domiciliul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

21 de ore ago