Pompierii hunedoreni luptă de aproape o săptămână cu incendiile din Grecia
Militarii din cadrul subunităților de pompieri ale ISU Hunedoara, plecați în misiunea internațională din Grecia, alături de alți peste 100 de pompieri din țară, au șase zile în care au luptat cu focul, au executat misiuni de supraveghere și monitorizare a zonelor critice, ori au protejat obiective strategice din statul elen.
Militarii români au protejat Mănăstirea Ekklisia ProfitisIlias, din zona Vilia, pe întreg parcursul zilei de miercuri. „Pompierii militari români, cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren, un vehicul utilitar UTV și cu o dronă, au asigurat fără întrerupere zona respectivă (inclusiv pe timpul nopții) și au lichidat focarele, păstrând integritatea obiectivului. În ceea ce privește misiunile operative, la solicitarea ofițerului de legătură elen, începând cu ora 12:00, pompierii militari români, cu forțe și mijloace, vor desfășura noi misiuni de supraveghere și monitorizare în zona Vilia. Aria respectivă era încadrată miercuri la un nivel de risc de incendiu mediu, cu temperaturi ridicate și cu o viteză a vântului relativ scăzută, însă cu schimbări de direcție”, informa IGSU. Un efectiv de 13 cadre din ISU HD cau început misiunea pentru sprijinirea pompierilor din Grecia în vederea gestionării incendiilor de pădure de pe teritoriul acestei țări. (M.Gânju)