Populaţia Hunza, cel mai longeviv popor de pe Pământ. Oamenii trăiesc peste 100 de ani

Populaţia Hunza este un grup etnic care trăiește în Valea Hunza, o regiune muntoasă din nordul Pakis­tanului, la granița cu Afga­nistanul, China și India. Este adesea considerat cel mai longeviv popor de pe Pământ, etnicii Hunza de­păşind în multe cazuri vârsta de 100 de ani. Acest lucru se dato­rea­ză stilului lor de viață, alimentației pe bază de vegetale, exercițiului fizic, vieții liniștite și aerului curat.

Descendenți ai soldaților lui Alexandru cel Mare
Valea Hunza se întinde pe cursul râului cu acelaşi nume, la altitudini între 1.500-2.500 de metri, fiind încastrată între munții Hindukuș și Karakorum, cele mai înalte masive muntoase din Asia Centrală. Are o suprafață de aproximativ 7.900 km2. Populaţia Hunza vorbește lim­ba burushaski, o limbă izolată care nu are legătură cu nici o altă limbă cu­noscută. Etnicii Hunza se numesc pe sine Burusho și se crede că sunt des­cendenți ai soldaților lui Alexandru cel Mare care au rămas în zonă după cuceririle din aceste re­giuni.

Istorie interesantă
Istoria poporului Hunza este una plină de conflicte, migrații și alianțe cu diferite puteri regionale. Hunza a fost un principat independent timp de circa 900 de ani, până când a fost cucerit de britanici. Era condus de Mirii (regii) de Hunza, care purtau titlul de Thum. Aceştia erau tributari și aliați ai Chinei, recunoscând China ca suzerană din 1760 sau 1761. Mirii de Hunza au ajutat China în lupta împotriva rebeliunilor separatiste uigure din Yarkand și au primit de la China un jagir (o concesiune de teren) și o subvenție. Ultimul con­ducător complet independent, Mir Safdar Khan, care a domnit din anul 1886, a fugit în China după invaziă britanică. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Hunza a fost implicat în Marele Joc, rivalitatea dintre Marea Britanie și Rusia pentru controlul asupra căilor de acces nordice spre India. În anul 1891, britanicii au atacat Hunza și au ocupat capitala Baltit (cunoscută și sub numele de Karimabad). Mir Safdar Khan s-a predat britanicilor în anul 1892 și a acceptat să devină un stat princiar în alianță subsidiară cu India Britanică. În anul 1947, după independența Indiei și a Pakistanului, Mir Muhammad Jamal Khan a optat să se alăture Pakistanului și a semnat un acord cu guvernul pakistanez în anul 1948. Statul princiar al Hunzei a existat până în anul 1974, când a fost abolit de către prim-ministrul pakistanez Zulfikar Ali Bhutto și integrat în regiunea Gilgit-Baltistan. Obiceiurile poporului Hunza sunt influențate de religia lor predominantă, islamul is­mailit, o ramură a islamului șiiț care îl recunoaște pe Aga Khan ca lider spiritual.
Ismailismul a fost introdus în Hunza în secolul al XV-lea de către misionari persani care au convertit populația locală de la budism. Populaţia Hunza este renumită pentru ospitalitatea sa și pentru respectarea valorilor morale islamice. Ei sărbătoresc diferite festivaluri religioase și culturale, cum ar fi Nowruz (Anul Nou Persan), Ginani (recunoștința pentru recoltă), Salgirah (aniversarea Aga Khan) și Chineer (festivalul primăverii).

Dietă săracă în calorii
Un aspect remarcabil al poporului Hunza este longevitatea sa excepțională. Se spune că oamenii din acest popor trăiesc peste 100 de ani, fiind sănătoși, fericiți și activi.
Deși nu există dovezi științifice solide care să susțină aceste afirmații, există mai mulți factori care ar putea contribui la longevitatea lor, cum ar fi:
• Dieta lor săracă în calorii, bogată în fibre, fructe, legume, nuci și cereale integrale, și săracă în carne, zahăr și grăsimi. Dieta lor include și multe alimente fermentate, cum ar fi iaurtul și brânza, care au beneficii probiotice.
• Stilul lor de viață activ, care implică multă muncă fizică și mișcare în aer liber. Oamenii din populaţia Hunza se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și comerțul în condiții dificile de climă și teren. Ei se plimbă mult pe jos sau pe bicicletă și nu folosesc mașini sau alte mijloace de transport moderne.
• Mediul lor natural, care este curat, nepoluat și bogat în resurse naturale. Oamenii din Hunza se bucură de aer proaspăt, apă pură de munte și soare strălucitor. Ei cultivă propriile lor alimente organice și nu folosesc pesticide sau îngrășăminte chimice. Trăiesc în case simple, de multe ori fără electricitate sau alte facilități moderne.
• Atitudinea lor pozitivă, care este bazată pe fericire, pace și armonie. Oamenii din Valea Hunza sunt optimiști, veseli și recunoscători pentru ceea ce au. Ei nu se stresează sau se îngrijorează de problemele cotidiene. Au o credință puternică în Dumnezeu și urmează învățăturile Aga Khan. Ei au o comunitate strâns unită și se sprijină reciproc. Ei respectă tradițiile și valorile lor culturale.

Totodată, apa pe care locuitorii din Valea Hunza o consumă provine de la gheţarul Ultar. În urma analizelor, apa s-a dovedit a fi bogată în cesiu şi potasiu, elemente care, printre alte efecte benefice asupra organismului, poate preveni cancerul. Evident, există şi sceptici, care pun la îndoială longevitatea acestui popor. Unul dintre principalele argumente îl reprezintă faptul că, trăind izolați și fără acte de identitate, este dificil de stabilit cu exactitate vârsta acestor etnici. De asemenea, lipsa accesului la facilităţi medicale a fost subliniată de contestatari, care arată că nu se cunoaşte nici rata mortalităţii infantile ori modul în care îi afectează diverse boli. Din anul 1978 o șosea asfaltată leagă Valea Hunza de restul lumii. Din anul 1980 un autobuz descarcă cu regularitate valuri de turiști în această zonă, iar tot mai mulți săteni au început să cumpere băuturi carbogazoase și tablete de ciocolată, comercializate de-a lungul arterelor principale, în loc să cultive caise și cereale. Aşadar, influenţa occidentală a ajuns şi în cadrul acestui popor.