Poștașii, tot mai nemulțumiți de salarii și condiții de lucru
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a prezidat ieri ședința Comisiei de Dialog Social Hunedoara. Tema principală de discuție a fost reprezentată de principalele revendicări ale lucrătorilor Companiei Naționale Poșta Română. La întâlnirea la care au participat cei doi subprefecți ai județului Hunedoara, Lorincz Szell și Gheorghe Bogdan Urdea, s-au discutat cauzele nemulțumirilor lucrătorilor Poștei Române, reprezentați de Florin Chete, președintele filialei județene Hunedoara a Sindicatului Lucrătorilor Poștei Române, precum și revendicările salariaților reprezentați. Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara: „Poșta Română activează într-un mediu tot mai dinamic și competitiv și cred că este nevoie să se adapteze la nevoile și așteptările moderne ale societății, precum și să răspundă provocărilor tehnologice ale realității acestor vremuri. Încurajez reformele care sunt absolut necesare și îi asigur pe angajații oficiilor poștale din județul Hunedoara de întregul meu sprijin. Doleanțele și revendicările liderilor de sindicat vor fi transmise Guvernului României în cel mai scurt timp posibil”. (A.N.)