Categories: Eveniment

Poştaşul a uitat să ducă pensia

Maximilian Gânju

Poştaşul din Petroşani care le ducea pensiile celor din Băniţa a intrat în atenţia organelor de cercetare disciplinară ale firmei. Aceasta, după ce factorul poştal a întârziat să „livreze” o pensie, cu fix 30 de zile.
„Ceea ce s-a întâmplat la Băniţa reprezintă un eveniment nefericit în activitatea noastră. Mai exact, factorul poştal a întârziat predarea unui mandat de pensie cu 30 de zile. Deşi cu întârziere, banii au fost, până la urmă, predaţi. În prezent, respectivul se află în concediu medical, dar, când va reveni la muncă, vor fi continuate cercetările disciplinare şi vor fi aplicate sancţiunile care se impun. Precizez că, până la urmă, banii au ajuns în posesia pensionarului respectiv, dar fapta factorului poştal va fi cercetată în continuare şi sancţionată conform regulamentului. La aplicarea sancţiunii, se va ţine cont şi de activitatea lui, precum şi de faptul dacă a mai avut, sau nu, astfel de antecedente. Sentinţa va fi dată de comisia de control financiar”, a declarat Dana Damian, directorul Oficiului Judeţean de Poştă Hunedoara.
În ultimul an, în Valea Jiului, au mai fost înregistrate şi alte probleme în cadrul oficiilor poştale. La Petrila, un funcţionar a schimbat destinaţia unor sume de bani iar la Petroşani, un poştaş a dispărut cu tot cu 30.000 de lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago