Politica si administratie

Postul de administrator public al judeţului a fost scos la concurs

Sorina Popa

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au scos la concurs postul de administrator public al judeţului. Proba scrisă va fi organizată în data de 6 august, de la ora 11. În 9 august la ora 10 este interviul, susţinerea proiectului de management va avea o pondere de 50 la sută în nota finală a interviului, iar întrebările adresate candidatului, tot o pondere de 50 la sută din nota finală a interviului.
Ambele probe ale acestui examen vor avea loc la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara. Selecţia dosarelor de concurs se face în perioada 30.07. – 31.07.2018. Înscrierile pot fi făcute până în data de 27.07.2018, ora 13.30 la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara, Serviciul resurse umane, salarizare şi gestiunea funcţiei publice, camera 24.
Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:
– studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, într-unul din domeniile ştiinţe economice, ştiinţe inginereşti sau ştiinţe juridice; – experienţă în funcţii de conducere – minimum trei ani – abilitate de operare a unui computer personal: nivel mediu – capacitate de exprimare (vorbit, scris, citit) într-o limbă de circulaţie internaţională: nivel mediu.
Postul de administrator public al judeţului a rămas vacant după ce Dan Stoian a denunţat contractul pe care-l avea cu instituţia judeţeană, ocupând în prezent funcţia de director comercial la SC Apa Prod SA.
Aşadar, în câteva zile vom cunoaşte persoanele care îşi depun dosarele pentru concursul respectiv. Iar, de la jumătatea lui august e posibil să avem un nou om pe post.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pe-al nostru steag e scris Unire…

Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a devenit una dintre cele mai dragi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cine și de ce-i în­tărâtă? Cârcotași avi­zați din sudul județului ne-au povestit că se pregătește…

3 zile ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să obțină finanțare pentru zeci…

3 zile ago

Bulina neagră

Cristian V., recidivist din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

3 zile ago

În ce țară trăim! Primă de pensionare de 100.000 de euro la o instituție de stat

Prima de pensionare a unui director de la Romsilva este echivalentul a 100.000 de euro.…

3 zile ago