Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva are atât managerul, cât şi directorul medical cu interimat.
La concursul pentru ocuparea postului de director medical nu s-a înscris nimeni, ca atare examenul nu a mai fost organizat. Data de înscriere era până în 23 iulie 2019. În aceste condiţii, a fost numit un nou director medical interimar, dr. Lucia Moga, pentru o perioadă de şase luni. Din februarie anul acesta, funcţia respectivă a fost deţinută, tot cu interimat, de dr. Raluca Pop.
Reamintim că postul a devenit vacant, după ce medicul Ioan Demeter a decis să revină la conducerea Secţiei Interne, situaţie în care nu a mai putut ocupa şi funcţia de director medical al unităţii devene. În ceea ce priveşte managerul spitalului din Deva, postul va fi scos la concurs şi examenul va fi susţinut în luna septembrie 2019. În prezent, Delia Băda este managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva. Ea a fost numită pe acest post după ce managerul Adina Pera Ştefănie şi-a dat demisia, cu câteva luni de zile în urmă.(A.Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…