Ştiţi ce mult înseamnă postul pentru corpul nostru? În urma studiilor s-a constatat că postul reuşeşte să inducă regenerarea întregului organism. Cum? Prin activarea celulelor stem care creează noi celule albe (leucocitele-prima barieră de apărare împotriva agenţilor patogeni), începând astfel procesul de regenerare a sistemului imunitar.
Deci, este greşită ideea că vă privaţi de minerale şi vitamine şi că ar avea vreun efect negativ… Sfatul meu? Nu ar fi rău să încercăm măcar o dată la câteva luni să ţinem post, măcar trei zile, cu sucuri verzi. Astfel, vă relaxaţi sistemul digestiv, vă detoxifiaţi organismul şi aveţi avantajul hrănirii lui cu nutrienţi şi antioxidanţi din plante, legume şi fructe crude.
Au fost multe cazuri în care persoanele care au făcut o dată pe lună câte o cură de trei zile de sucuri verzi au reuşit să se vindece de boli cronice sau să se protejeze de efectele devastatoare ale chimioterapiei. Dieta noastră, bazată mai mult pe carne şi pe calorii goale, lipsită de elementele esenţiale dintr-o alimentaţie sănătoasă, ne arată că suntem de fapt malnutriţi. Iar sistemul digestiv cu cel imunitar fac un efort imens pentru a digera această mâncare. Ce au unul cu altul aceste două sisteme?… 80 la sută din activitatea sistemului imunitar este în relaţie directă cu intestinele şi stomacul… Dacă o ţinem la nesfârşit cu diete bazate pe carne şi pe calorii goale, organismul nostru va avea mai puţină energie pentru a se detoxifia şi a repara celulele şi organele bolnave… Deci, ţineţi post, pentru a fi sănătoşi!
(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…