Categories: Comunitate

Potenţialul oraşului Uricani, prezentat la Bucureşti

Magdalena Şerban

Zilele trecute, primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu (foto), a luat parte la forumul „Parteneriate pentru dezvoltarea României: Potenţialul strategic al reţelei de parcuri, clădiri şi terenuri industriale”, organizat la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În contextul recentei aprobări de către Guvern, a Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, evenimentul a reprezentat un nou pas de consolidare a colaborării dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi principalele categorii de parteneri naţionali implicaţi în dezvoltarea în profil teritorial. Este vorba despre sectorul public central, administraţia publică locală, sectorul privat şi sectorul tehnic (mediile profesional, academic şi universitar). MDRAP a iniţiat un parteneriat naţional pentru dezvoltarea teritoriului, iar propunerea a fost semnată de viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi înmânată celor patru categorii de viitori parteneri. Parteneriatul constă în patru platforme de colaborare, pentru fiecare sector în parte. Forumul a constituit, totodată, ocazia de a reuni mediul public cu mediul privat, pentru a discuta un prim pachet de 21 de terenuri şi clădiri propuse pentru dezvoltarea de noi activităţi industriale la nivelul întregii ţări.
„La dezbatere au fost prezenţi ambasadori şi reprezentanţi ai ambasadelor din mai multe ţări, oameni de afaceri, asociaţii patronale şi asociaţii profesionale, cei doi vicepremieri Costin Borc şi Vasile Dâncu, precum şi Primarul General al Bucureştiului, Gabriela Firea. În ce priveşte prezentarea mea, ea s-a axat pe oportunităţile de afaceri destinate potenţialilor investitori, luând ca exemplu două suprafeţe de teren: una de aproximativ 14 hectare, de la fosta preparaţie Uricani, şi alta de 7,5 hectare, din incinta EM Uricani, care urmează a fi ecologizate în 2018. Aici se pretează dezvoltarea unui Parc industrial şi a unuia tehnologic. Deşi la întrunirea de la Bucureşti am fost prezenţi eu şi primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, îmi doresc ca demersurile de acest gen să continue pe multiple planuri de acţiune, şi alături de colegii primari din Valea Jiului, indiferent de culoarea politică, pentru dezvoltarea zonei noastre. Dacă stăm doar acasă şi nu relaţionăm pe toate căile, nu facem paşi înainte. Prin izolare nu se naşte dezvoltare şi nu se cunoaşte nici progres”,  a precizat Dănuţ Buhăescu, edilul-şef din Uricani.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cat timp va cere spaga investitorilor nu va veni niciunul,cum va explicati ca in 12 ani de mandat ca primar si 4 ani ca viceprimar nu a ramas nici un investitor din cei veniti cu gand sa investeasca? Tot invoca ca suntem o localitate situata in ,, fund de sac ,, dar uita ca Lupeniul care este la doar 3-4 km are peste 5000 de locuri de munca create de investitori. Un exemplu sunt cei de la Profi care nu au primit actele necesare sa-si deschida marketul in Uricani decat dupa ce nasul lui si viceprimarul Braia si-au vandut afacerile ce le aveau in comert.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

18 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

18 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

18 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

18 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

19 ore ago