Categories: Exclusiv

Poveste de succes

Nicolle Ebner

Un devean stabilit în Dortmund-Germania, proprietarul unei firme de import-export în care el este şi patron şi executant, a reuşit să dea lovitura vieţii. Profitând de faptul că iarna a luat pe nepregătite atât pe locuitori, cât şi autorităţile din Germania, Dan Sevestrean (foto) a importat, din România, în doar două săptămâni, peste 1.000 de tone de sare, reuşind să „dezgheţe” tot sudul Germaniei. Mai important pentru viitorul micuţei firme conduse de deveanul cel tenace este faptul că, în urma serviciilor şi a comenzilor onorate cu promptitudine, a reuşit să-şi câştige un binemeritat loc pe lista exclusivistă a furnizorilor companiei OBI.

O căzătură cu noroc

Dan Sevestrean are 36 de ani şi de la vârsta de 11 ani este stabilit cu mama şi fratele lui, în Dortmund-Germania. În schimb, îşi vizitează des tatăl, rămas în Deva, şi tot deveancă este şi soţia lui, cu care este împreună de trei ani şi care a devenit mamă a doi băieţei. În Germania, Dan a absolvit o şcoală de maiştri electricieni, dar pentru că era prea tânăr şi responsabilităţile unui asemenea post erau prea mari, nu a reuşit să se angajeze, aşa că, la 25 de ani, şi-a înfiinţat o firmă de import-export, el fiind şi unicul acţionar, dar şi „pălmaş”. Deveanul spune că „povestea sării” care i-a schimbat total cursul vieţii şi al micii afaceri pe care o coordonează de aproape 10 ani, a început în urmă cu câteva săptămâni, când a alunecat pe gheaţa din faţa locuinţei, imediat după ce s-a dat jos din maşină. „Eram cu unul dintre copii în braţe şi soţia mea s-a speriat când a văzut că m-am dezechilibrat. Nu ne-am lovit nici unul, dar am plecat la Praktiker să cumpăr un sac de sare, ca să pun pe gheaţa de pe trotuarul din dreptul locuinţei noastre. Nu am găsit. Ba mai mult, am aflat că în zonă nici o companie nu are sare pentru deszăpezire. Aşa mi-a venit ideea să aduc eu sare în Germania”, povesteşte Dan Sevestrean. Dat fiind faptul că nu avea suficientă putere financiară ca să investească într-o asemenea afacere, s-a orientat cu repeziciune şi şi-a prezentat proiectul unui om de afaceri din oraş, pe care-l cunoscuse cu două săptămâni înainte prin intermediul unor lucrări pe care le executase pe linie electrică la fabrica de mobilă a acestuia.

Şi pe alţii i-a surprins iarna nepregătiţi

Dan Sevestrean avea toate ingredientele reuşitei. Firmă de import-export cu vechime de aproape 10 ani, şi cunoştea bine limba română. „Partenerul meu, pentru că am devenit parteneri în această afacere, şi-a dat seama de oportunitate şi a găsit imediat şi cui să livrăm sarea. A semnat de urgenţă un contract cu 38 de filiale ale concernului OBI din Germania, iar într-o zi de vineri, m-a anunţat că luni, este aşteptat deja primul camion de sare. Am reuşit să trimit comanda făcută de una din filialele OBI din Hamburg şi după ce s-a epuizat în câteva minute, partenerul meu mi-a dat mână liberă să aduc în Germania cât mai multă sare”, mai spune deveanul. Iar afacerea s-a dovedit a fi „lovitura vieţii”, pentru că nimeni din Germania nu s-a gândit că vor avea parte de o iarnă atât de crâncenă.

Drumul sării

În două săptămâni, Dan Sevestrean a reuşit să trimită în Germania 50 de camioane, însumând 1.100 de tone de sare cumpărate de la Salina din Ocna Dej, marfă vândută instantaneu, imediat după livrare. Pentru Dan, asta a însemnat peste 2.000 de km parcurşi cu maşina prin ţară, în căutarea firmelor dispuse să-i pună la dispoziţie camioane şi a salinelor, care să-i onoreze prompt comenzile, telefoane încărcate de două ori pe zi, convorbiri de câteva sute de euro, somn în reprize-adică pe apucate, monitorizarea şi dirijarea tuturor camioanelor, astfel încât acestea să ajungă fără întârziere la magazinele OBI din Germania, care făcuseră comenzile. Între timp, în Germania, sarea a devenit marfă de lux, iar preţul s-a dublat, de la şapte euro/sac, la 15 euro/sac. Chiar şi aşa, sarea importată de deveanul nostru se vindea ca pâinea caldă. „E scumpă, dar germanii mai bine dau banii ca să poată scăpa de gheaţa de pe trotuarul din faţa locuinţelor, decât să plătească asigurarea medicală a persoanei care, din întâmplare, cade şi-şi rupe o mână sau un picior în faţa casei lui. Dacă alunecă şi păţeşte cineva ceva, tratamentul costă enorm şi este plătit de proprietar. Sarea trimisă de mine a ajuns în special în zona Stuttgart, unde nici oamenii, dar nici autorităţile nu erau pregătite pentru o iarnă atât de grea”, spune Dan Sevestrean.

O firmă ce a crescut în 10 zile, cât în 10 ani

Sarea transportată în Germania a dat de lucru şi câtorva firme de profil din zonă. „Domnul Stan din Simeria şi domnul Călin de la Agercom mi-au dat maşini, iar la Salina Ocna Dej am devenit deja client favorizat, ca urmare a comenzilor mari şi a plăţilor efectuate imediat după încărcarea camioanelor”, mai spune întreprinzătorul de origine română, care recunoaşte că n-ar fi reuşit o asemenea performanţă fără ajutorul tatălui său, al prietenilor, şi al partenerului care a asigurat finanţarea şi desfacerea camioanelor de sare. „În două săptămâni, am rulat prin mica mea firmă de import-export, 131.000 de euro. Astfel, în câteva zile am înregistrat o cifră de afaceri cât în 10 ani de activitate obişnuită, iar câştigul realizat în această perioadă l-aş fi făcut în jumătate de an de muncă”, şi-a încheiat Dan Sevestrean povestea de succes.

Nici nu şi-a terminat bine misiunea în România, că Dan planifică deja următoarele livrări de sare pentru OBI. Dat fiind condiţiile avantajoase şi promptitudinea de care a dat dovadă, este convins că va fi prelungit contractul şi pentru următorul sezon rece. „Pentru mine, este un noroc neaşteptat, la care nu am visat niciodată”, mărturiseşte Dan Sevestrean. Şi când te gândeşti că totul a pornit de la o căzătură pe gheaţă, într-o ţară în care legile sunt legi şi se respectă ca atare.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago