Povestea celor 90 de ani de viață a doamnei Neta

Este cea mai longevivă persoană din familia ei. A trăit pe viu istoria ulti­milor 90 de ani. Şi-a petrecut copilăria în vremea celui mai întins război din istorie. Cu avioane nemţeşti zburând peste sat ori cu soldați sovietici mi­șunând prin fiecare casă.

Lovitura de grație
A prins monarhia, comunismul şi democraţia. A venit la Deva la 18 ani şi a fost educată de doi învăţători şi de-o familie de evrei. În 40 de ani, a schimbat trei locuri de muncă şi cândva, a avut pe mână bugetul unui oraş întreg, scriu cei de la Direcția de Asistență Socială Deva.
Pierderea singurului copil a fost lo­vi­tura de graţie, dar a găsit în ea pu­terea să crească doi nepoţi rămaşi fără niciun părinte.
S-a pensionat de peste trei decenii şi face parte din grupul vârstnicilor care beneficiază de serviciul social “Îngrijiri personale la domiciliu”. Pentru că are un nume sofisticat, cunoscuții îi spun, simplu, „doamna Neta”.
La 90 de ani, femeia a fost sărbătorită de Direcţia de Asistenţă Socială Deva. Și a povestit că bătrâneţea pare la fel de grea ca şi suferinţa pe care o are în suflet. Viața pe care a avut-o n-a se­mănat cu viața de care şi-ar fi dorit să se bucure. Cu toate acestea, soarele a ră­sarit şi a apus în fiecare zi. Pentru că viaţa trebuia să meargă înainte!

La armată
A copilărit într-o lume întoarsă cu susul în jos. Avea 6 ani când România a intrat în al Doilea Război Mondial. Po­vestește despre prăpădul din gos­po­dăriile sătenilor şi despre bărbaţii care nu s-au mai întors de pe front.
„Pe tata l-au chemat la armată, iar mama a rămas acasă, cu trei copii. În satul meu, la Balomiru de Câmp, era un aerodrom, construit de nemţi. Avioanele militare aterizau sub ochii noştri, iar soldaţii ne luau vitele din ogradă, căruţele, grânele şi mâncarea. Este crunt să vezi pe viu ce ne putem face noi, oamenii, unii alora”, spune femeia, amintindu-și că războiul i-a luat un unchi şi i-a determinat bunicul să plece din ţară. „A trecut Oceanul ca să-şi încerce norocul şi nu s-a mai întors niciodată. Și-a făcut un rost în America, iar bunica și-a crescut singură cei trei copii”.

Plină cu animale
Ca să înveţe carte, femeia s-a mutat, pe rând, în cinci localităţi din două ju­deţe.
„După 10 ani de şcoală, am fost dată afară din Liceul de Fete de la Alba Iulia, pentru că aveam o ‘origine socială ne­să­nătoasă’. Din același motiv, n-am putut ajunge nici la facultate. Eram fiică de chiaburi şi sora unui deţinut politic. Tata avea şapte hectare de pământ şi gospodăria plină de animale. Iar cel mai mare dintre fraţii mei a fost condamnat la 8 ani de temniţă și trimis în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. A apucat să trăiască doar ju­mă­tate din viaţă”, mai spune femeia, care a reuşit totuşi, după mulţi ani, să obţină o diplomă de contabilă, la fosta Şcoală Comercială din Petroşani.

Fără decizii pripite
La 18 ani, tânăra din Balomiru de Câmp s-a mutat la Deva, sfătuită de ne­vasta unui notar din sat. Aici și-a găsit primul loc de muncă, la o întreprindere de transport şi tot aici şi-a făcut primii prieteni. O familie de evrei care au în­văţat-o că orice problemă are rezolvare şi că nu e bine să iei decizii pripite.
La 20 de ani, s-a căsătorit cu un coleg de serviciu. Și după alţi 13, a aflat că n-a tras biletul câştigător. Şi-a crescut singură copilul, de la 11 ani. O fată care a absolvit Politehnica, s-a căsătorit cu un medic veterinar şi a devenit mama a doi băieţi pe care i-a botezat cu nume de împăraţi romani.
„Mă bucuram pentru ea. A avut căs­nicia perfectă, dar n-a fost să fie”, se întristează femeia, povestind cum ne­cazurile i-au preluat controlul vieţii în feluri la care nu s-a aşteptat.
„În doi ani, mi-am pierdut şi fiica, şi ginerele. Copiii lor minori au rămas în grija mea. I-am ţinut în şcoală până când au terminat facultatea. Acum, lo­cuiesc în Olanda, la Rotterdam. Nu i-am mai văzut de câţiva ani şi abia aştept ziua în care o să-mi bată la uşă. Singura mea dorinţă este legată de ei: să-i văd mai des şi să le fie bine acolo unde sunt”.

Mai modern
După o carieră în contabilitate, nu i-a fost uşor să renunţe la cifre.
„20 de ani am fost administrator al unor asociaţii de proprietari. Am făcut toate calculele cu pixul, pe hârtie, ca
să-mi păstrez mintea limpede. Acum, e mult mai simplu. Ai la dispoziţie o apli­ca­ţie pe care o poți accesa de pe tele­fon”, explică femeia, povestind că un alt nepot de-al ei a făcut parte din echipa ca­re a conceput soluţia online pentru ad­­ministrarea asociaţiilor de pro­prie­tari.
La 90 de ani însă, fiecare zi din viața devencei pare să semene cu celelalte. De trei luni, n-a mai ieşit din casă nici până-n faţa blocului. Îşi împarte timpul între televizor, cărţi, laptop şi jocurile pentru antrenarea creierului. Nu pierde niciun jurnal de ştiri, citeşte Coelho şi Balzac, navighează pe internet şi rezolvă sudoku pe telefonul mobil. Din când în când, deschide uşa şi celor două prietene pe care le mai are.
„Sunt foste colege de serviciu, mai tinere ca mine cu cel puţin 10 ani”, mai spune femeia pentru care longevitatea nu are niciun secret și nici vreo reţetă minune. S-a convins de mult că viaţa înseamnă doar o serie de decizii în care se amestecă şi destinul. Şi, “ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”!