PP-DD strânge semnãturi pentru ieftinirea apei în Valea Jiului

Cristina Ghenea

Liderul PP-DD Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, a declarat, ieri,  în conferinţă de presă, că a strâns aproximativ 4.000 de semnături de la cetăţenii din zonă, pentru ieftinirea apei în Valea Jiului.
Alături de o parte dintre candidaţii organizaţiei PP-DD Hunedoara la alegerile pentru Parlament, Vochiţoiu a punctat câteva dintre problemele judeţului care necesită rezolvare urgentă, iar printre acestea, se numără şi preţul exagerat de mare al metrului cub de apă potabilă din Valea Jiului. Preşedintele PP-DD Hunedoara a declarat că se impune ieftinirea cât mai rapidă a apei, iar pentru asta, a demarat deja o acţiune de strângere de semnături de la consumatorii din Valea Jiului, urmând ca în cursul acestei luni să înainteze propunerea în Consiliul Judeţean, pentru a se adopta un proiect de hotărâre, prin care preţul apei să se diminueze cu 25 la sută. „La ora actuală, consumatorii din Vale sunt nevoiţi să plătească peste 6 lei pe metrul cub pentru apa potabilă, canalizare şi apa meteorică. Este inadmisibil, iar preţul începe să devină insuportabil în tot judeţul“, a precizat Vochiţoiu.
Şi pentru că tot se apropie alegerile parlamentare, liderul PP-DD Hunedoara a mai declarat că este convins că organizaţia pe care o reprezintă va reuşi, prin echipa de candidaţi lansaţi în lupta electorală, să obţină un procent de peste 30 la sută la nivel judeţean.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago