După tragerea la sorți, Mircea Lucescu (foto) s-a încumetat să spună care sunt echipele care se vor califica din grupe. IL Luce a spus că din grupa A vor merge mai departe Germania și Ungaria, în timp ce din grupa C vor ajunge în optimi Spania și Italia. De asemenea, Anglia și Serbia vor trece de faza grupelor, iar Franta și Olanda, din grupa D, vor juca în optimi, scrie playtech.ro.
Șansă importantă
Mircea Lucescu a spus că din grupa E, cea a României se vor califica în optimi Belgia și selecționata condusă de Edi Iordămecu sau Ucraina, dacă va ajunge în această grupă după barajele din Liga Națiunilor.
„Mergem pe aceeaşi linie extraordinară, o şansă deosebită, ca şi în preliminarii, unde am profitat la maxim. E o şansă importantă pentru cine o are. E o grupă foarte echilibrată. Grupa noastră este o grupă puternică. Sperăm că România va continua pe un trend ascendent din punct de vedere al punctelor reuşite şi va reuşi să treacă peste Slovacia. Belgia este echipă puternică în ultimii ani. Lupta se va da acolo. Cred că jucătorii noştri au căpătat o încredere extraordinară în aceste preliminarii, au format un grup puternic. Nu a ieşit nimeni în evidenţă în mod deosebit, dar echipa este competitivă. Eu sunt convins că echipa României va fi în regulă la acest Campionat European”, a declarat Mircea Lucescu, la ProTV.
Din ultima grupă, Mircea Lucească pariază pe Portugalia, Cehia sau Turcia.
Câți bani va încasa România, dacă va trece în optimi
UEFA va oferi 331 de milioane de euro selecţionatelor participante la EURO 2024. Comitetul Executiv al UEFA, întrunit sâmbătă la Hamburg, înaintea tragerii la sorţi a grupelor pentru turneul final, a anunțat premiile pe care le vor primi echipele calificate. Astfel, fiecare dintre cele 24 de selecţionate va încasa o primă de participare de 9,25 milioane de euro, iar victoria va fi recompensată cu un milion de euro, în timp ce fiecare rezultat de egalitate cu 500.000 de euro. Calificarea în optimile de finală va fi răsplătită cu un bonus de 1,5 milioane de euro, care se va ridica la 2,5 milioane euro pentru accederea în sferturile de finală şi la 4 milioane de euro pentru calificarea în semifinale. Dacă va obține trei victorii în grupă și implicit va accede în faza eliminatorie, România va încasa 4,5 milioane de euro, pe lângă cele 9,25 milioane asigurate deja.
Câştigătoarea EURO 2024 va fi recompensată cu suma suplimentară de 8 milioane de euro, în timp ce învinsa din finală va primi 5 milioane de euro.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…