Categories: ActualitateFlash

Prefectul contraatacă

Natalia Bumbac

Pe fondul atacurilor venite din partea unei anumite părţi a scenei politice locale, Prefectura judeţului Hunedoara a transmis ieri un comunicat, semnat de biroul de presă, în care arată întreaga activitate desfăşurată pe parcursul anului trecut, subliniind rolul pe care-l are instituţia în relaţia cu administraţiile publice locale şi judeţeană. Trebuie amintit că prefectul judeţului a fost acuzat de partizanat politic după ce proiectul „Pietonala” al Primăriei municipiului Hunedoara a fost declarat nelegal de prefectură, pe motiv că nu a fost respectată procedura de consultare publică.
Atacurile se vor intensifica
„În ultima perioadă au existat tot mai multe afirmaţii în spaţiul public legate de modul în care prefectul, ca reprezentant al Guvernului, îşi desfăşoară activitatea în raport cu administraţiile publice din judeţ, în special cu cea din municipiul Hunedoara.
Regretăm că foştii parteneri de dialog aleg să informeze incorect publicul, doar pentru că există o oarecare agitaţie preelectorală. De fiecare dată, atunci când alegerile se apropie, instituţia noastră este solicitată să intervină în situaţii care sunt disputate de actorii politici, mai ales când aceştia rămân fără argumente. Este evident că aluziile la independenţa politică a unui prefect nu pot dispărea în contextul actual, dar asta nu înseamnă că este şi real partizanatul. În perioada următoare se vor accentua declaraţiile şi manifestările de opinie ale celor care vor intra în competiţia electorală care bate la uşă. Din această perspectivă, singura preocupare a instituţiei noastre este de a asigura un climat de dialog, echilibru şi analiză obiectivă, în mod nepărtinitor şi echidistant, a tuturor aspectelor care ţin de legalitatea actelor şi hotărârilor adoptate de administraţiile publice din judeţul Hunedoara”, se arată în comunicatul transmis de prefectură.
Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu (foto), a mai precizat prin comunicatul transmis că, aşa cum a mai făcut şi în trecut, nu doreşte să intre într-o dezbatere cu conotaţii politice. Acesta consideră că declaraţiile politice sunt esenţa unui sistem democratic, dar ele trebuie să aibă un suport real pentru a fi utile cetăţenilor judeţului.
Sute de acte administrative revizuite
Potrivit aceluiaşi comunicat, în anul 2015, Prefectura judeţului Hunedoara a verificat legalitatea unui număr de 40.285 de acte administrative adoptate sau emise de administraţiile publice locale şi cea judeţeană. „Pentru actele considerate nelegale sau necorespunzătoare din punct de vedere al tehnicii legislative, s-a înaintat procedură prealabilă, solicitându-se reanalizarea lor în scopul completării, modificării sau revocării. În acest sens, au fost efectuate un număr total de 418 proceduri prealabile sau atenţionări privind neconformitatea actelor administrative cu normele legale, din care s-au efectuat 115 proceduri – atenţionări pentru dispoziţii emise de către primari şi 303 proceduri – atenţionări pentru hotărâri adoptate de către consiliile locale. Totodată, un număr de 406 de acte administrative au fost revocate, completate, modificate sau au fost comunicate precizări din care a rezultat legalitatea actelor criticate”, susţin reprezentanţii prefecturii. Aceştia mai subliniază faptul că nouă hotărâri ale consiliilor locale şi trei dispoziţii ale primarilor nu au fost revocate ca urmare a procedurilor efectuate, fiind sesizate instanţele de contencios – administrativ.
Au spus că vor interpela ministrul
Reamintim că săptămânile trecute, deputatul PNL Carmen Eleonora Hărău a afirmat că are semnale din Consiliul local Hunedoara şi de la primarul municipiului că există un partizanat politic al prefectului Sorin Vasilescu cu PSD. Parlamentarul a mai declarat că dacă acest lucru va continua, se va adresa Guvernului cu „solicitare expresă să schimbe prefectul”. Acestor declaraţii s-a alăturat deputatul PNL, Bogdan Ţîmpău, care a spus că va adresa o interpelare ministrului de Interne, pentru schimbarea prefectului judeţului din aceleaşi motive, enumerate de colega sa.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ha Ha Ha
    Politica veche a PSDeilor varianta reancalzita.
    Mai dom' Prefect, pai Madam Carmen stie aceasta politica, nu ?!
    Numai ca va'ncurcara-ti intre voi .
    Ha Ha Ha

  • Dacă tot sunteţi un Iancu autentic atunci ar trebui să ştiţi că se scrie "încurcarăţi" nu "încurcară-ţi" cum o faceţi.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago