Politica si administratie

Prefectura a început demersurile de revocare a mandatului lui Mircia Muntean

Natalia BumbacMircia Muntean (1)

Aleşii locali şi judeţeni condamnaţi penal la pedepse de închisoare cu suspendare îşi vor pierde mandatele înainte de termen. Este decizia Curţii Constituţionale de ieri, care a admis cu unanimitate de voturi sesizarea preşedintelui României faţă de modificarea legii privind statutul aleşilor locali, aprobată recent în Parlament, prin care se dorea ca aleşii condamnaţi cu suspendare să rămână în funcţii.
În această situaţie se află primarul municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), care are pe numele său o condamnare definitivă la patru ani de închisoare cu suspendare din dosarul „Shell”, sentinţa fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Ordinul de revocare a mandatului de primar a lui Mircia Muntean trebuie emis de Prefectura judeţului Hunedoara, care a şi început demersurile în acest sens. Potrivit subprefectului judeţului, Fabius-Tiberiu Kiszely, pe adresa instituţiei au fost trimise deja două sesizări cu privire la problemele juridice ale lui Muntean. Acum, prin decizia Curţii Constituţionale, lucrurile sunt clare, iar primarul Devei şi alţi aleşi locali din ţară aflaţi în situaţia lui urmează să fie îndepărtaţi din funcţie. Dar, înainte de a emite ordinul de revocare a mandatului, trebuie urmaţi anumiţi paşi procedurali.
„Am solicitat secretarului Primăriei Deva un referat în care să fie expusă situaţia juridică a primarului. Totodată am cerut ÎCCJ sentinţa prin care Mircia Muntean a fost condamnat definitiv. Aceste acte stau la baza emiterii ordinului de revocare a mandatului de primar, ordin care va fi executoriu”, a explicat Fabius-Tiberiu Kiszely.
Reamintim că Mircia Muntean a mai fost condamnat în 10 iunie de ÎCCJ la doi ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar magistraţii au adăugat la această condamnare şi cei patru ani primiţi în dosarul cu schimbul de terenuri, Muntean având astfel de executat şase ani de închisoare. Sentinţa însă nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.

16 comentarii la „Prefectura a început demersurile de revocare a mandatului lui Mircia Muntean

  • Felicitari CCR , asa trebuie facut cu interlopii cu legitimatie de la stat . Nu trebuie sa fie exemplu pentru societatea civila si nici publica in cea mai mare functie din municipiul .Acum poate aparea la bulina neagra . Art.100 CP al.1 lit.c spune clar ca ,pentru a se reabilita trebuie sa restituie prejudiciul .

    Sfantul dreptatii !

  • Da, Moloț=eu, sigur și postaci de pe aici. Ar trebui să fie cu voi și Marele Securist care vă gira înainte de 1989. Are nevoie și el să fie inclus pe lista torționarilor.

  • stai ma Fabius ca nu e chiar asa simplu trebuie modificata legea in parlament si abia apoi mai vorbim.

  • Cine a fost mai rau, comunistul turnator sau tortionarul care primea marfa de la turnatori?
    Ce draq esti asa suparat pe Molot ramolitule? Doar ai fost comunist si turnator ca si el.
    Plus ca ati supt nemeritat din aceeasi bani publici. Si amandoi mai vreti…
    Iti tot schimbi ca penibilul numele pe aici…esti gretos batrane.

  • Multumim CCR ca din cand in cand ne mai aduce „fii risipitori” cu piciorusele pe pamant, si le mai da hotilor cu diploma de politician cate un … delay

  • ANI nu se sesizeaza ?
    Oare cei care voteaza o lege de acest gen (fiind parlamentari) pentru a profita de ea ulterior , si a-si creea un avantaj, nu sunt si in incompatibilitate ???

  • Felicitarile ar trebui sa mearga, spre cei care l-au votat pe Mircia si sa fie pusi sa plateasca alegerile anticipate !! Asta asa ca sa invete sa nu mai voteze „puscariasi” !!

  • Cu nimic mai grețos decât ești tu, violator, trădător al propriilor copii, delapidator, fost și, ceea ce e mai grav, actual turnător. Aici nu e vorba de a avea ceva cu o persoană, fie și Moloț. E vorba de a da la o parte din viața publică gunoaiele.

  • Ai luat-o razna de tot…schimbatorule de nume.
    Habar n-am cu cine te certi pe aici…de fapt cu toata lumea, cat timp nu semnezi cu numele real.
    Cat de bou poti sa fi sa crezi ca sunt Molot.
    Ma bucur ca ai recunoscut, implicit, ca nu esti prea departe de Molot. Fosti comunisti, fosti si actuali turnatori, sugatori de bani publici.
    Luati-va de manuta si valea la Barcea gunoiule.

  • Sunteti off-topic, aici nu e vorba de Molot, ci de Mircia Muntean. Nu inteleg ce are de comentat eternul parazit, Rupa.

    Oricum, nu va faceti iluzii ca Marginean va mai fi vreodata primar si chiar daca va candida singur, va iesi pe locul doi. 😉

  • Bou ești tu, chiar cu diplomă dacă tu crezi că poți convinge pe cineva. Iar dacă ești așa de sigur pe tine, turnătorule, de ce nu semnezi cu numele real ? Kusturica, de unde ai înțeles că cineva îl vrea pe Mărginean. În rest ai dreptate și dacă ar candida singur ar ieși pe locul 2.

  • Cum zicea nenea ala brunet: – Mai Peterut, cu d-astea te ocupi matale ? Si inca o treaba jenanta: acu’ te iei de Tati Mos ? Pana acum a fost bun, acu’ nu mai e. Caracter zero, Peterut ! 🙁

    Chiar e o mare nebuloasa : cine va candida la primarie in cazul ca Muntean merge la puscarie ?

  • Mda… la puscarie cu-„coruptii”!! Dar oare de ce la votat lumea (Deva) pe Mircia…sunt cumva prosti? Sau selectia ne-naturala a institutiilor de forta a statului de drepti tip DNA, de genul – „pe cine sa bagam in momentul oportun la puscarie…”, a fost unul din motivele mirosite de electorat si a votat in consecinta?? Nu stiu…zic si eu, un om simplu…

  • Societatea romaneasca educata cu succes balcano-fanariot cu puternice influente filo-ruse, accepta si chiar isi doreste corupti.
    Nu inteleg de ce se mai smiorcaie si guita pentru termeni ca „nivel de trai”, pe care nu-i intelege si pe care nu-i poate defini.
    Din pacate in prima suta de ani de la 1916 nu s-a reusit civilizarea vechiului „regat”, moldovei si munteniei.
    Din pacate migratia spre Ardeal, foarte accentuata spre industria Hunedoreana si Caraseana („habsburgica”) in perioada comunista, a reusit sa-si produca marile „beneficii”.
    Oare cu ce am evoluat de la scena „Pretoriului roman” , cand gloata cerea libertatea talharului ?!?
    Pelerini dar necrestini, turisti „ecumenici” de forma, curvari, mancatori de mici si bautori de bere. Fatarnici, mincinosi, needucati, judecatori ignoranti, consumatori de manele. Tamponul dintre Orient si Occident.
    Daca nu ne respectam noi intre noi, daca nu ne vom iubi noi intre noi, ne vom dezintregra rapid si nimeni nu va fi mai vinovat ca noi si nici nu ne va plange de mila.
    Nu poti avea in acelasi timp ca model si pe Sfant si pe hot.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura