Conducerea organizaţiei judeţene a social-democraţilor a luat în calcul varianta unui interimat la PSD Deva, după ce senatorul Cosmin Nicula va demisiona din partid pentru a merge la Curtea de Conturi a României. Sunt însă membri de partid care speră că în toamnă vor fi făcute alegeri în PSD Deva şi au început campania.
Mircia, interimar?
Organizaţia municipală a PSD Deva este condusă în prezent de senatorul de Valea Jiului, Cosmin Nicula, însă, din toamnă, acesta va demisiona din partid şi din Senatul României, după ce a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Odată cu demisia din PSD, acesta va lăsa şi organizaţia din Deva fără preşedinte, iar social- democraţii au început să se pregătească pentru alegeri. Chiar dacă nu oficial, pentru că şefii de la organizaţia judeţeană n-au stabilit încă data la care va fi ales noul preşedinte. „Nu cred că o să fie alegeri anul acesta, probabil că nu. Încă nu s-a luat o decizie în sensul acesta, dar s-ar putea să fie un interimat, asta în funcţie de cum vor evolua lucrurile. Probabil că membrii din organizaţia PSD Deva se pregătesc pentru alegeri şi asta este o chestiune normală”, a declarat Emil Râşteiu, secretarul general al organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD. Potrivit acestuia, numele unui posibil preşedinte la PSD Deva, dacă se va opta pentru un interimat, încă nu s-a stabilit. Surse din linia a doua a organizaţiei spun că interimatul ar putea fi asigurat, până anul viitor, când vor fi organizate alegeri, de vicepreşedintele PSD Deva, Mircia Muntean şi nu este exclusă nici candidatura acestuia la prima funcţie a organizaţiei municipale.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…