Categories: Sport

Premieră sportivă în judeţul Hunedoara. Turneu de fotbal pe plajă, la Deva

Ciprian Marinuţ

AS WEST Deva (foto), Quasar Deva, Olimpic 2003 Simeria şi CS Hanzi Deva vor intra în istorie ca primele echipe din judeţul Hunedoara participante la un turneu oficial de fotbal pe plajă, organizat sub patronajul Federaţiei Române de Fotbal. Cele patru echipe îşi vor disputa titlul de campioană regională în cadrul celui de al patrulea Turneu zonal al Campionatului Naţional de Fotbal pe Plajă, ediţia 2015, care va avea loc, în week-end, la ştrandul din Deva. Câştigătoarea va obţine „biletele” de participare la turneul final al competiţiei ce va avea loc la Mamaia.
Spectacol în premieră
Spectacolul fotbalistic se mută de pe gazonul verde şi parchet pe o plajă amenajată în incinta ştrandului din Deva. De vineri până duminică, trei echipe din municipiu şi una din Simeria vor încerca să demonstreze că ştiu şi acest nou tip de fotbal, promovat de câţiva ani şi de Federaţia Română de Fotbal, şi vor căuta să obţină biletele de calificare la turneul final naţional. Având în componenţă numeroşi foşti jucători de la echipe bune de fotbal sau de futsal, cele patru combatante promit spectacol la întrecerea găzduită de ştrandul din Deva. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Fotbal şi Asociaţia Sportivă WEST Deva, cu sprijinul Primăriei municipiului Deva, al DJTS Hunedoara şi al sponsorului Lyca Mobile, care va oferi premii surpriză pentru spectatorii prezenţi. „Este prima competiţie oficială de fotbal pe plajă care are loc în judeţul Hunedoara. Meciurile se anunţă spectaculoase, iar ambiţiile combatanţilor vor fi mari, întrucât premiile puse în joc sunt atractive. Fiecare meci va avea trei reprize de câte 12 minute fiecare şi va fi condus la centru de arbitrii de la Colegiul Judeţean de Arbitri. Echipele pot avea maximum 10 jucători în lot, iar pe teren vor intra câte patru jucători de câmp şi un portar, la fel ca la futsal”, a afirmat Edy Kovacs, principalul organizator al turneului. Ocupantele primelor trei locuri vor fi premiate cu cupe, medalii şi diplome. În plus, organizatorii vor oferi şi premii individuale pentru cel mai bun portar, cel mai bun jucător, cea mai fair-play echipă. Intrarea publicului este liberă. Programul competiţiei este următorul: vineri, 5 iunie: ora 17:30, Quasar Deva – Olimpic 2003 Simeria; ora 19:00, WEST Deva – C.S. Hanzi Deva; sâmbătă, 6 iunie, ora 10:00: Olimpic 2003 Simeria – C.S. Hanzi Deva; ora 11:30 Quasar Deva –  WEST Deva; duminică, 7 iunie: ora 10:00  C.S. Hanzi Deva – Quasar Deva; 11:30  WEST Deva – Olimpic 2003 Simeria.
Parteneri media ai evenimentului sunt Mesagerul Hunedorean, Antena 1 Deva, Radio Big FM şi portalul www.siteuldesport.ro.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Edy dragule, de ce nu organizezi si un turneu de mancat sarmale, gogosi , carnati si aproape orice din porc. Sigur te ajuta Claudiu. Cu drag, un prieten

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago