Ciprian Marinuţ
Ocupantele primelor trei locuri în Divizia B play-off, golgeterul şi echipa „Fair-Play” a Campionatului Municipal de Fotbal Amatori şi-au primit trofeele cuvenite, la finalul săptămânii. Organizatorii celei mai populare competiţii de amatori din judeţ au anunţat că din sezonul următor, campionatul va cunoaşte o reorganizare profundă şi-şi va schimba numele în SuperLiga RealSport.
Diplome, cupe şi echipamente
Laureatele play-off-ului din Divizia B, cea mai echilibrată secţiune a campionatului, au fost Sews I Deva, Castelo şi Alfa Team Junior. Sews I Deva s-a impus în ultima etapă în derby-ul cu Avis III, scor 6-3, în vreme ce Castelo nu s-a prezentat la meciul cu Alfa Team Junior. Gigi Ştefan, autor a 70 de goluri pe tot parcursul campionatului, a primit cupa de golgeter al competiţiei, iar echipa AS Hanzi Deva, care nu a luat nici un cartonaş roşu şi a avut doar nouă avertismente galbene, a obţinut trofeul „Fair-play”. „Primele trei clasate au primit diplome, cupe şi câte un echipament de joc la alegere. Golgeterul şi echipa „fair-play” au fost recompensaţi cu diplome şi cupe”, a precizat Attila Takacs, preşedintele CS RealSport Deva, organizatorul competiţiei.
Îşi selectează echipele şi schimbă „licenţa”
Înainte cu o etapă de finalul play-off-ului Diviziei A, Attila Takacs, preşedintele CS RealSport Deva, a precizat că echipele din această „ligă” vor fi excluse din campionat în sezonul viitor, din cauza „mizeriilor” care s-au întâmplat. „Ne vom utiliza dreptul de a selecta echipele, întrucât dorim să scăpăm de unele persoane care au murdărit competiţia. În plus, renunţăm la organizarea Campionatului Municipal de Fotbal Amatori şi vom organiza o competiţie nouă, cu două divizii, respectiv SuperLiga RealSport şi Liga RealSport”, a spus Attila Takacs.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…