Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe (foto), a aprobat angajarea şi plata premierilor restante pentru performanţele obţinute la competiţii internaţionale, unele aflate în aşteptare şi de doi-trei ani, suma totală ridicându-se la 18 milioane lei, din care 12 milioane de lei au fost deja achitate, potrivit unui comunicat emis de MTS.
S-au făcut plăţile pentru 650 de sportivi şi 250 de antrenori, specialişti, colective tehnice, participanţi la peste 100 de competiţii sportive internaţionale, din cadrul a 18 federaţii sportive naţionale, printre care cele de arte martiale, dans sportiv, culturism, tenis de câmp.
„Este un efort uriaş din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, mai ales în vremurile acestea speciale pe care le trăim, însă mă bucur că este pentru prima dată când toate federaţiile sportive naţionale au cel puţin un referat de premiere aprobat. Vreau să se înţeleagă faptul că MTS apreciază toate performanţele sportive, munca sportivilor şi antrenorilor, însă la aceste premieri avem, din păcate, o problemă de natură legislativă, care ţine de felul în care este interpretată legea, tocmai de aceea, în acest moment, când putem vorbi, practic, de un moment zero, când am ajuns cu plăţile la zi, considerăm că este oportună corectarea HG 1447/2007”, a declarat ministrul Ionuţ Stroe.
În luna decembrie 2019, MTS a deblocat o parte dintre premierile restante, suma depăşind atunci 6 milioane lei, care au mers către performerii din 14 discipline sportive olimpice, 2 discipline sportive neolimpice, dar recunoscute de Comitetul Internaţional Olimpic, ambele restante din 2018. De asemenea, s-au acordat atunci premieri şi la două discipline sportive neolimpice, una fiind restantă din 2018.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…