În această dimineaţă, premierul Victor Ponta a fost audiat la DNA, fiind considerat suspect în dosarul lui Dan Şova. Acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în dosarul legat de cele două complexuri energetice Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada când era avocat. La scurt timp, preşedintele Klaus Iohannis a cerut public demisia lui Victor Ponta, precizând că este o „situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia preşedintelui, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite. (O. Mihnea)