Sâmbătă, a avut loc la Petroşani ediţia a III-a a concursului de pian intitulat „Klavier Art“ pentru elevii claselor 0-VIII. Organizarea a aparţinut Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Petroşani, Asociaţiei „Klavier Art“, Şcolii Gimnaziale „I.G. Duca“ Petroşani şi Muzeului Naţional „George Enescu“ Bucureşti.
La concurs au participat 33 de elevi din Târgu-Jiu, Bucureşti, Gheorghieni, Deva, Hunedoara şi Petroşani. Liceul de Arte „Sigismund Toduţă“ din Deva s-a prezentat cu patru elevi, care au obţinut premii importante. Astfel, Mircea Logojan (foto), elev în clasa a VIII-a a obţinut premiul I şi Marele Premiu decernat în urma participării în Gala laureaţilor. Tot premiul I şi participare în Gala laureaţilor a obţinut şi Sebastian Bălan din clasa a II-a. Ambii au fost îndrumaţi de profesoara Doina Ona. De asemenea, Dariana Mariş din clasa a III-a, având-o ca profesoară pe Mariana-Onţanu Crăciun şi Sara Gabriela Nimirceag din clasa a IV-a, coordonată de profesoara Andreea Patricia Lupu, au luat menţiuni.
Juriul a fost alcătuit din pianişti şi profesori de la Universitatea Naţională de Muzică şi Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“ Bucureşti şi de la Şcoala Gimnazială „I.G. Duca“ din Petroşani. Toţi profesorii participanţi au primit diplome de excelenţă.
Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…