Comunitate

Premii pentru olimpicii din Orăştie

Casa de Cultură Orăştie a găzduit cea de-a XVI-a ediţie a festivităţii de premiere a elevilor orăştieni care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiadele desfăşurate în cursul anului şcolar 2010-2011.
La festivitate, au luat parte Alexandru Munteanu, edilul comunităţii orăştiene, profesorul Aurel Ursu, preşedintele Despărţământului Astra Orăştie şi unul dintre iniţiatorii acestei festivităţi, precum şi reprezentanţi ai celor două structuri locale de învăţământ (Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” – Şcoala Generală „Dominic Stanca” şi Grup Şcolar „Nicolaus Olahus” – Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad”). Cei aproape 80 de olimpici au primit, din partea Consiliului Local şi a Primăriei municipiului Orăştie, premii în bani şi diplome. „Premierea elevilor olimpici are o tradiţie de peste 16 ani. Chiar dacă bugetul local este sărac, am hotărât ca şi în acest an, împreună cu colegii din Consiliul Local, să oferim elevilor olimpici o mică atenţie şi să continuăm această frumoasă tradiţie” a precizat Alexandru Munteanu, primarul municipiului Orăştie. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura