Categories: Actualitate

Preparaţia Coroieşti s-ar putea închide

Carmen Cosman

Nici măcar şase ani nu a durat gloria Uzinei de Preparare a Cărbunelui Coroieşti, modernizată cu ajutorul unui împrumut extern, contractat de Guvernul României.

Prea scump

Preparaţia este pe cale să fie închisă, la fel ca şi restul uzinelor de acest fel din Valea Jiului. Intenţia a fost anunţată chiar de directorul Hidroelectrica, Mihai David – care va fi viitorul şef al companiei naţionale Hidroenergetica, ce va include şi Compania Naţională a Huilei Petroşani. Mesajul directorului Hidroelectrica este fără echivoc: „A plimba cărbunele de la ieşirea din mină la preparaţie şi după aceea să-l duci la termocentrală, fie că e vorba de Paroşeni sau de Mintia, spălându-l în preparaţie, s-a dovedit a fi prea scump. Eu plec de la un principiu foarte clar: dacă preţul energiei electrice – produsul combustibil care se cheamă cărbune spălat la Coroieşti, este unul foarte mare, atunci ce să fac cu el, cui să-l vând?! Oricum, preţul energiei electrice produsă pe cărbunele scos şi selectat la gura minei, aşa cum se întâmplă azi în marea majoritate, este unul ridicat. Şi atunci, vă întreb: dacă am o marfă care e în afara pieţei şi nu mi-o cumpără nimeni, la ce să o mai produc?!”.

Conducerea Companiei Naţionale a Huilei Petroşani are, însă, altă părere. „Nu în totalitate, producţia pe care noi o extragem îndeplineşte cerinţele beneficiarilor şi din acest motiv este nevoie de un proces de prelucrare, care se poate face în acest moment în Uzina de Preparare de la Coroieşti, care a fost modernizată integral în 2004 şi în care am investit în lucrările de reparaţii şi recondiţionare. Deci, ea este necesară”, spune directorul general al CNH, Constantin Jujan.

Credit guvernamental

Programul „Integrat Paroşeni” a inclus şi retehnologizarea Uzinei de Preparare a Cărbunelui de la Coroieşti, pe lângă exploatările Miniere Paroşeni şi Vulcan şi Termocentrala Mintia, şi a costat în total 150 de milioane de dolari. Programul de modernizare a demarat în martie 2000, când Guvernul român a contractat un credit de 137 de milioane de dolari de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională şi filiala japoneză a BNP Paribas. Cea mai mare parte a sumei a mers către modernizarea grupului energetic nr. 4 de la Termocentrala Paroşeni, însă din valoarea totală a proiectului pentru Preparaţia Coroieşti s-au alocat 16 milioane de dolari. La momentul punerii în funcţiune a instalaţiilor modernizate, oficialii vorbeau despre beneficii de circa un miliard de lei vechi pe zi, care astăzi s-au transformat în pierderi, în ochii directorului Mihai David.

Datele par să se fi schimbat, însă, între timp. De exemplu, conducerea Termocentralei Paroşeni, care este unul dintre beneficiarii importanţi ai producţiei de huilă din Valea Jiului, spune că nu are nevoie neapărată de huilă prelucrată.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • PSD-istul David Mihai un traseist politic se pricepe si la Termocentrale si carbune,credeam ca numai la Hidrocentrale,lo fi prins valul ca anul acesta a fost multa apa,sa vedem cum se va zbate pe timp de seceta,"desteptul"numit in functi de unde sa poata scoate bani in campanii electorale o fi vriun prieten de-al lui Vladu numit si el in functii publice(Mintia)are multa ura pe Valea Jiului (prefect cand era nu dadea vagoane si lauda firma lui preferata penal belgieni de la Carbonetta),nu mai vrei voturi din Valea Jiului mai Vladu stiutor(CFR,Termocentrale,Prefect)de toate unde sunt bani publici este numit.

Recent Posts

Angajăm Inginer Constructor Proiectant!

 Locație: Deva, jud. Hunedoara  Tip job: Full-time / Part-time Suntem în căutarea unui Inginer Constructor Proiectant entuziast, dornic să…

14 ore ago

ANUNŢ ANGAJARE

Angajam electricieni calificaţi pentru realizare tablouri de automatizare. Informaţii la telefon 0723302241

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj, angajat la o firmă de stat și-a făcut conturi false…

21 de ore ago

CJ solicită reclasificarea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în unul de interes naţional

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara so­li­cită Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Co­lecţiilor reclasificarea Muzeului Civilizaţiei Dacice…

21 de ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că a reușit să demareze proiectul de…

21 de ore ago

Bulina neagră

Iulian B., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

21 de ore ago