Preșcolarii și școlarii din Băița vor avea o masă gratuită, zilnic
Magdalena Șerban
Programul „Masa sănătoasă” se va derula în peste 1.200 de unități școlare din România, Executivul alocând un buget de peste 1 miliard de lei, iar demersul fiind un ajutor pentru foarte multe familii, mai exact pentru 450 de mii de copii. La nivelul județului Hunedoara, nu multe instituții de învățământ au fost eligibile, dar la Băița a fost cu noroc.
Obiectivele fundamentale ale acestei măsuri guvernamentale constau în combaterea abandonului şcolar timpuriu, reducerea decalajelor dintre urban şi rural și protecţie socială pentru copiii care provind din familii aflate în risc de excluziune socială sau din zone defavorizate. ,, Începând cu 1 Aprile, elevii de la Școala Gimnazială din Băița vor beneficia de Programul Național Masă Sănătoasă. Prin acest program, micuții vor avea parte de alimentație echilibrată și sănătoasă, de care au nevoie pentru a crește și a se dezvolta într-un mod armonios. Educația și nutriția merg mână în mână, așa că ne dorim să promovăm bunele obiceiuri alimentare și să oferim copiilor modele sănătoase de alimentație”, a transmis primarul din Băița, Damian Diniș.
Suport nutrițional și caloric
Reamintim că programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor. Suportul alimentar nu se oferă pe timpul vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca nelucrătoare. Prima varinată constă într-o masă caldă, preparată în școlile în care există cantină cu aviz de funcționare, dar și un spațiu adecvat de servire a mesei. A doua implică o masă caldă furnizată în regim de catering. Pentru această variantă vor trebui să opteze unitățile de învățământ în care nu există cantină. A treia opțiune include posibilitatea ca elevilor să li se ofere un pachet alimentar, în cazul nu este posibilă asigurarea unei mese calde. Totul, în limita a 15 lei pentru fiecare beneficiar. În „Masa sănătoasă” a acestora este interzisă folosirea de aditivi, conservanți sau potențiatori de gust, iar sarea iodată nu trebuie să conțină antiaglomeranți. Ceapa nu va fi prăjită, ci doar înăbușită, uleiul se va folosi o singură dată, iar mâncărurile „grele” precum tocăturile prăjite sau alte prăjeli vor fi evitate. Printre mâncărurile care au undă verde se numără: ciorbă de legume, supă de pui cu legume, ciorbă de văcuţă cu legume, legume cu piept de pui la grătar, mâncare de mazăre cu piept de pui, pilaf cu legume şi ficăţei de pui, piure de morcov cu grătar de pui, piure de cartofi, salată cu piept de curcan, mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor, ghiveci de legume cu pui, orez cu legume şi pui la tavă, sufleu de broccoli/conopidă cu brânză, tocană de legume, cartofi franțuzești dar și sandviș cu unt, şuncă, caşcaval şi legume, cu roşii, castravete, salată sau sandviș cu piept de pui la grătar, pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude precum gogoşar, varză, morcov și fruct întreg. De asemenea, în normele minime obligatorii care trebuie respectate se precizează că responsabilii vor evita asocierea unor alimente, cremele cu ouă și frișcă, maionezele.