Magdalena Șerban
În urma desfășurării Adunării Generale a Reprezentanților Asociației C.A.R.P. „Speranța” Hunedoara, Delian Dorel Rotar (foto) a fost ales în funcția de Președinte, cu unanimitate de voturi. Legat de activitatea instituției, concentrarea conducerii va fi, în continuare, pe domeniile cu impact maxim asupra vieții pensionarilor, și anume social și medical.
Din 1959, în sprijinul pensionarilor
Pe lângă alegerea noului organ de conducere pentru mandatul 2023-2026, în cadrul adunării s-a bifat și aprobarea modificărilor la statutul asociației. Consiliul Director este format din 3 membri plini și 1 membru supleant, mai exact Delian Dorel Rotar – președinte, Dorin Ioan Ironim Dumitrian – consilier, Vili Orășan – consilier și Gelu Borza – consilier supleant, iar din Comisia de cenzori fac parte Alexandra Maier și Lucia Alexandrina Leanca. Programul de lucru al Consiliului Director cu membrii asociației este de luni până vineri, între orele 10:00-12:00. „Le mulțumesc celor care mi-au acordat toată susținerea, iar membrilor noștri aș vrea să le transmit că voi face ca orice demers al instituției să fie în concordanță cu nevoile lor, respectiv ale acelei categorii de populație căreia ne adresăm. Partea medicală, cea socială, împrumuturile, excursiile, ajutoarele, etc, toate sunt pe lista de activitate permanentă. Vă doresc mult bine, iar celor care încă nu ni s-au alăturat, le comunic faptul că îi așteptăm cu drag să facă parte din comunitatea noastră”, a spus președintele C.A.R.P Speranța Hunedoara, Delian Dorel Rotar. De amintit că asociația a fost înființată în anul 1959, la ora actuală fiind cea mai mare din județ. Asta, în ciuda faptului că a început cu simple ajutoare de înmormântare pentru persoanele vârstnice, ajungând acum să ofere servicii complexe de natură financiară, socială și medicală.
Un politician de la noi, cu idei ambițioase, a fost agent electoral. Zvonarii spun că…
Anamaria Gherghel, din municipiul Lupeni Pentru că a obținut cinci medalii de aur la Campionatul…
Iulian V., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată la Petroșani, pentru…
Au trecut nouă ani de când 65 de tineri și-au pierdut viața în urma incendiului…
Lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare a Liceului Tehnologic „Constantin Bursan” din Hunedoara au început…
Magdalena Șerban Nu demult, în organizarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a…