Preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, coordonator de campanie la PNL
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Adrian David (foto), va fi coordonatorul campaniei electorale a PNL pentru alegerile locale din 5 iunie, conform declaraţiei copreşedintelui organizaţiei judeţene a PNL, Bogdan Ţîmpău. Totodată, Adrian David va fi primul pe lista de candidaţi pentru consilieri judeţeni, fiind pretendentul din partea liberalilor la un nou mandat în fruntea administraţiei judeţene.
În ceea ce priveşte componenţa întregii liste de candidaţi pentru CJ Hunedoara, liderul liberal amintit susţine că va fi stabilită în maximum două săptămâni. Acesta a afirmat că prin prisma faptului că pentru preşedinţia instituţiei a fost desemnat Adrian David, care-i din Valea Jiului, ceilalţi candidaţi urmează să fie selectaţi, în aşa fel încât, viitorii aleşi liberali pentru CJ Hunedoara să provină din cât mai multe zone ale judeţului. Totodată, Bogdan Ţîmpău a arătat că PNL Hunedoara şi-a desemnat candidaţii la primării pentru 67 de localităţi din judeţ şi mai au de stabilit candidaţii pentru două primării comunale. „Mai sunt două localităţi în care PNL nu a stabilit candidaţii, la Toteşti şi Băiţa. În primul caz avem două persoane în analiză, iar la Băiţa vom găsi o soluţie cu sorţi de izbândă. Toţi aceşti candidaţi devin preşedinţi de organizaţii locale, fiind un pas înainte către încheierea fuziunii dintre vechiul PNL şi PDL”, a afirmat deputatul Bogdan Ţîmpău. Acesta a mai spus că au existat disensiuni în sânul partidului, anul trecut, pe care, împreună cu copreşedintele PNL Hunedoara, Dorin Gligor, a reuşit să le depăşească.